Current track

Title

Artist


luare de mită

Percheziții  într-un dosar penal pentru constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, conflict de interese, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals și delapidare. Astăzi, în baza autorizațiilor emise de către Tribunalul Neamț și a delegării de către Parchetul de pe lână Tribunalul Neamț, polițiștii […]

 Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, împreună cu polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în cursul anului 2021, a unor infracțiuni de luare de mită de către șase agenți de poliție, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău – Poliția Orașului Dărmănești, în […]

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului CLOȘCĂ IOAN-IULIAN, la data faptei comisar de poliție în cadrul Poliției Municipiului Roman – Biroul Rutier, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare […]