Current track

Title

Artist


Klaus Iohannis

Cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, președintele României a semnat o serie de decrete de decorare a unor instituții de învățământ din țară. Astfel, în semn de apreciere și recunoștință pentru contribuția dascălilor la dezvoltarea României prin educație, pentru profesionalismul și dăruirea cu care s-au dedicat misiunii transformatoare a școlii în viața elevului, dar și […]

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit miercuri în plenul Parlamentului European, reunit în sesiune la Strasbourg, în cadrul dezbaterii „This is Europe”. Şeful statului a fost invitat de preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, să participe la această dezbatere. Șeful statului a vorbit despre susținerea Ucrainei, despre nevoia de extindere a Uniunii Europene, dar și despre asumarea […]

Mesajul Președintelui României, Klaus Iohannis, transmis cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante, 15 aprilie 2023 Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 15 aprilie 2023, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. Sursa foto: captură youtube Vă prezentăm […]

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat astăzi la Bruxelles pentru Summit-ul UE-ASEAN, a anunţat că nu va exista un boicot din partea României la adresa Austriei. Preşedintele a atras atenţia că boicotul nu reprezintă o atitudine prin care România va intra în Schengen, informează www.antena3.ro. Președintele a făcut declarații înainte de întâlnirea de la Bruxelles în care […]

Cu prilejul Zilei Naționale a României, Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat astăzi o serie de decrete de decorare. Astfel, „în semn de apreciere pentru contribuția importantă în practica medicală, pentru priceperea, grija și devotamentul arătate în îngrijirea bolnavilor, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler domnului Poiană Constantin, economist, manager, Spitalul „Prof. Dr. […]

Sursa: https://www.presidency.ro/ro/media/discursuri/alocutiunea-sustinuta-de-presedintele-romaniei-klaus-iohannis-cu-ocazia-participarii-la-ceremonia-organizata-cu-prilejul-zilei-eroilor Vă prezentăm în continuare textul alocuțiunii: Domnule Președinte al Senatului, Domnule Președinte al Camerei Deputaților, Domnule Prim-ministru, Domnilor miniștri, Excelențe, Distinși veterani de război, Dragi militari, Doamnelor și domnilor, Celebrăm astăzi, odată cu Înălțarea Domnului, Ziua Eroilor noștri care, în decursul veacurilor, s-au jertfit pentru apărarea și reîntregirea țării, pentru ca națiunea noastră […]

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, 25 aprilie 2022, un mesaj cu prilejul Zilei Forțelor Terestre. Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Klaus_Iohannis_Senate_of_Poland_2015_02_(cropped).JPG Vă prezentăm în continuare textul mesajului: Sărbătorim astăzi Ziua Forţelor Terestre, una dintre cele mai importante categorii de forțe ale Armatei României, care desfășoară misiuni complexe, cu un rol esențial în asigurarea apărării și securității […]

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 23 aprilie 2022, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. Vă prezentăm în continuare textul mesajului: „Sărbătoarea Sfintelor Paști ne reunește în jurul marii Taine a Învierii Domnului Iisus Hristos, fie că suntem acasă sau departe de cei pe […]

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 16 aprilie 2022, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de creștinii romano-catolici, reformați, unitarieni și evanghelici, și al Sărbătorii Floriilor celebrate de ortodocși, greco-catolici, armeni și cultele neoprotestante. Vă prezentăm în continuare textul mesajului: „Transmit tuturor credincioșilor romano-catolici, reformați, unitarieni și evanghelici urarea de a sărbători Învierea […]

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 16 martie 2022, la Chișinău, declarații de presă comune cu Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.   Vă prezentăm în continuare transcrierea declarației de presă comune: Președintele României, Klaus Iohannis: Bună ziua! Stimată doamnă Președinte Maia Sandu, Vă mulțumesc pentru primirea de astăzi și pentru discuția foarte consistentă, cordială, […]