Iulian Iustin Melinte
Page: 7
În Suceava a fost doliu ieri, 26 ianuarie 2019. Gabriela Rîpan, studenta de 20 de ani care și-a pierdut viața în teribilul accident, în noaptea de 20/21 ianuarie în apropiere de Cluj, a fost înmormântată ieri la Suceava. Slujba de înmormântare de la Biserică, „Sfânta Vineri” ( cartierul George Enescu) din municipiu Suceava a fost […]
Ivan S., cetățean ucrainean de 47 de ani, trecuse de multe ori cu microbuzul său marca Mercedes, prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret. Se supunea controlului, le zâmbea vameșilor sau polițiștilor, continuându-și drumul. Vineri, 25 ianuarie, nu s-a mai întâmplat ca de fiecare dată. Lucrătorii din Punct i-au descoperit în microbuz, pe lângă bagajele […]
Posturile propuse sunt distribuite structurilor din municipiul București și județul Ilfov, Arad, Covasna, Galați, Harghita, Suceava, Vrancea și Timiș. Viitorii ofițeri, agenți și personal contractual angajați prin încadrare directă sau/și trecerea agenților cu studii superioare în corpul ofițerilor vor putea opta pentru funcții pe linia de azil și migrație sau în domenii de […]
Casa de Cultură Rădăuți organizează preselecție pentru Ansamblul Folcloric ”Florile Bucovinei”, vineri, 1 februarie 2019, începând cu ora 15.30. În plus, se va înființa și o grupă de începători pentru clasele V-VIII. CURSURILE SUNT GRATUITE ! Înființat în anul 1980 Ansamblul folcloric „Florile Bucovinei” al Casei Municipale de Cultură Rădăuți a scos la iveală […]
Din păcate nu toți bătrânii se sting liniștiți, după o viață de muncă, de chin și de câte și mai câte trăiri. Alții se duc în chinuri și durerea continuă ca un firesc. Ieri dimineață, când abia se lumina de ziuă o locuință din satul Stamate, comuna Fântânele, a luat foc. Pompierii militari […]
Că este așa ne asigură chiar managerul Spitalului Județean de Urgență Suceava, domnul Vasile Rîmbu, dumnealui dând asigurări că s-au luat toate măsurile necesare pentru prevenirea și controlul infecțiilor respiratorii, avându-se în vedere situația cu care se confruntă întreg sistemul medical, la nivel de țară pe fondul multiplelor cazuri de gripă. Economistul Vasile […]
A învățat să citească pe când avea doar cinci anișori, iar în clasa a IX-a a obținut un punctaj aproape de maxim la o simulare a Bac-ului american. Miruna Elena Palaghean, căci despre ea este vorba, este elevă în clasa a X-a la Colegiul Național ,,Petru Rareș” din Suceava. Peste toate avalanșele […]
Directorul Oficiului Registrului Comerțului Suceava, doamna Cătălina Vartic s-a înscris astăzi în organizația județeană a partidului Pro România. Domnia sa a fost fondatoarea UNPR Suceava, dar a demisionat acum trei ani. Președintele filialei Suceava a partidului Pro România, Cătălin Nechifor a declarat, după ce doamna Vartic a semnat actele de înscriere în acest partid, că […]
Două persoane s-au înscris la concursul ce va avea loc pe data de 30 ianuarie, începând cu orele 10.00. Concursul este organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Examenul se va da pentru funcția de director executiv din cadrul Casei Județene de Pensii Suceava. Cele două persoane care s-au înscris și cărora le-au fost aprobate […]
Asociația Tinerilor Ortodocși Români – ATOR la Suceava Cu binecuvântarea ÎPS Pimen Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în prezența PS Damaschin Episcor Vicar al, Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților se va înființa Asociația Tinerilor Ortodocși Români ( ATOR ) Filiala Suceava. Tinerii și cei care se simt tineri sunt invitați miercuri, 30 ianuarie 2019, orele […]
Jurnal FM 