Current track

Title

Artist


gospodării

Două gospodării din comuna Tarcău au fost cuprinse de flăcări din cauza unui coș de fum amplasat și neprotejat termic față de materialele combustibile. Timp de câteva ore, pompierii militari pietreni au încercat să limiteze incendiul și pagubele. La 112, militarii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o locuință particulară din localitatea Tarcău. […]

Ieri după-amiază, pompierii Stației Agnita au fost alertați prin numărul unic de urgență 112, despre izbucnirea unui incendiu în comuna Bârghiș. Spre locul indicat au pornit de urgență trei autospeciale de stingere, 1 autospecială SMURD și 18 salvatori militari precum și membrii SVSU Bârghiș. La sosirea forțelor incendiul se manifesta generalizat la mai multe anexe […]

Toți românii care cresc animale în gospodării vor fi obligați să le înregistreze oficial și să le asigure condițiile de biosecuritate. Potrivit unui Ordin al ANSVSA, publicat deja în Monitorul Oficial, medicii veterinari vor inventaria animalele din bătătură, iar proprietarii nu vor mai putea sacrifica animalele decât pentru consum propriu. Totodată, orice transport al unui […]

Printr-un act normativ intrat în vigoare recent (HG714/2022), autoritățile centrale au introdus obligativitatea pentru persoanele fizice și juridice de a declara la Primărie sistemele individuale autorizate pentru colectarea și epurarea apelor uzate. În baza acestor declarații, Primăria Sibiu va alcătui o situație centralizată care va fi utilizată de instituțiile abilitate în domeniul protecției mediului. Prin […]

Vineri, 12 iunie, reprezentanții ISU Neamț informează că în urma CODULUI GALBEN sub care se află județul Neamț, 5.900 de gospodării nu sunt alimentate cu energie electrică. „Ca urmare a codului galben sub care se află județul Neamț, Delgaz Grid ne-a informat la ora 10:00, că localitățile Cârligi, Baratca, Mărgineni,  Hoisești,  Bălușești, Bâra, Bălușești, Vulpășești, […]

Pompierii contină lupta cu apele din gospodăriile nemțene   Miercuri, 26.06.2019 au continuat misiunile pentru evacuarea apei din gospodării, precum și pentru decolmatarea fântânilor, astfel: în municipiul Piatra-Neamţ s-a intervenit în anexa Văleni pentru evacuarea apei dintr-o curte și 3 fântâni cu 1 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 motopompe transportabilă și 2 subofițeri; […]

Misiuni pentru evacuarea apei din gospodării Marți, 25.06.2019 au continuat misiunile pentru evacuarea apei din gospodării, precum și pentru decolmatarea fântânilor, astfel:  în municipiul Piatra Neamţ s-a intervenit în anexa Văleni pentru evacuarea apei din 6 curți, 4 beciuri și 2 fântâni cu 2 autoturisme de serviciu, 2 motopompe transportabile, 1 electropompă și 5 subofițeri; în municipiul Piatra […]

Gospodării din 4 localități afectate, drumuri surpate și subsoluri de bloc inundate. Raportul dezastrului de aseară   Conform unui raport emis de către ISU Neamț în această dimineață, ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice (Codul ROȘU de furtuni), au fost afectate următoarele localități din județul Neamț:  Municipiul Piatra-Neamț – 2 gospodării, din care: – 2 curți […]

Două gospodării mistuite de flăcări noaptea trecută   Noaptea trecută, în jurul orei 01:31, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență „112”, despre producerea unui incendiu la o locuință particulară în comuna Zănești. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului […]

Pesta Porcină Africană în 16 județe din țară: 365.591 de porci afectați de boală La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 108 de localități din 16 de județe, cu un număr de 493 de focare (dintre care 10 în exploatații comerciale). În alte 5 județe există doar cazuri la mistreți. În total au […]