Eminescu
Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” va organiza, în perioada 13-16 iunie, Zilele Eminescu, cu prilejul împlinirii a 134 de ani de la moartea marelui poet. Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituţia de cultură din subordinea Consiliului Judeţean, manifestările vor începe pe 13 iunie cu „Festivalul de debut”, la care […]
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, în parteneriat cu Asociația Club Sportiv „Costache Lupu“ invită melomanii, dar și pe cei care iubesc poezia la un spectacol închinat Zilei Culturii Naționale și aniversării a 173 de ani de la nașterea Luceafărului Poeziei Românești, Mihai Eminescu. Evenimentul este programat duminică, 15 ianuarie 2023, începând cu ora 13:00, pe […]
Operele incomensurabile ale lui Mihai Eminescu ne fac să ne emoționăm și astăzi, la 133 de ani de la moartea acestuia. Dacă despre cel supranumit „Luceafărul” poeziei românești s-au scris multe, însă, cu toate acestea, lumea încă mai află lucruri noi despre el. Printre operele sale remarcabile se numără și poezia dedicată celebrului tei din […]
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează o serată Eminescu, la 133 de ani de la trecerea poetului în eternitate, miercuri, 15 iunie 2022, de la ora 16:00, în Spațiul expozițional de la parterul Corpului A. Poetul Vasile Baghiu va susține conferința „Eminescu, o viziune himerică“, pe care o va ilustra cu recitări din lirica eminesciană, […]
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț a sărbătorit Ziua Culturii Naționale, 172 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, cu o multitudine de manifestări consacrate evocării celui supranumit Poetul Nepereche, vineri, 14 ianuarie 2022. În deschidere, conform obiceiului devenit tradiție, a fost depus un buchet de flori la bustul lui Mihai Eminescu de pe esplanada […]
Poezii de Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, George Coşbuc sau Nichita Stănescu vor fi prezentate în interpretarea unor actori precum Ion Caramitru, Michael Pennington, Emilia Popescu, într-o primă etapă a proiectului de promovare a poeziei româneşti clasice şi moderne „Aplauze pentru poet / A Hand for the Poet”. Recitalurile, filmate în primăvara şi vara anului 2021, […]
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează, marți, 15 iunie 2021, o suită de manifestări pentru evocarea poetului Mihai Eminescu, la 132 de ani de la trecerea acestuia în veșnicie. Astfel, la ora 11:00 vor fi depuse flori la bustul poetului din fața bibliotecii, vor fi recitate versuri eminesciene de către Dan Iacob, iar bibliotecarii vor […]
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește, în perioada 25 mai – 25 iulie 2021, expoziția itinerantă „Poeți contemporani cu Eminescu“ organizată de Memorialul Ipotești, Centrul Național de studii „Mihai Eminescu“ Botoșani. Expoziția a fost vernisată la Botoșani pe 21 aprilie 2021, cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei. Concepută de Liliana Grecu (concept grafic) și Lucia […]

15 ianuarie – Ziua lui Mihai Eminescu* Ziua Culturii Naționale: în fiecare an, pe data de 15 ianuarie, Mihai Eminescu, „Luceafărul poeziei românești” ajunge la inimile celor care îl omagiază. Anul acesta se împlinesc 171 de ani de la nașterea celui mai mare poet român, care, chiar dacă îl trecem cu vederea de-a lungul anului, […]