Current track

Title

Artist


darmanesti

Luni după amiază, pompierii militari pietreni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un  bloc din cartierul Dărmănești. ”Apelantul a informat că observă fum dens care iese dintr-un apartament în blocului unde locuiește. La locul indicat s-au deplasat pompierii Detașamentului Piatra Neamț cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o […]

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare COD GALBEN de vânt puternic pentru mai multe localități din județul Bacău. Zona de munte a județului Bacău, respectiv zona de munte a localităților: Moinești, Comănești, Târgu Ocna, Dărmănești, Dofteana, Oituz, Balcani, Poduri, Asău, Agăș, Ghimeș-Făget, Slănic-Moldova, Berzunți, Zemeș, Bârsănești, Măgirești, Palanca, Brusturoasa; Se vor semnala: intensificări ale […]

O parte din municipiul Piatra Neamț nu va fi alimentat cu apă potabilă din cauza unor lucrări. Compania Județeană Apa Serv a anunțat că pentru efectuarea unor lucrări de reparații la conducta magistrală de aducțiune a apei, programată în data de 15.03.2023, compania ” va furniza apă cu presiune redusă existând și posibilitatea întreruperii temporare […]

Municipalitatea a demarat lucrările pentru construirea a două creșe noi în Piatra Neamț, ce au primit finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Este vorba despre două unități în cartierul Dărmănești și Văleni, care vor deservi 110 copii. ”Am semnat procesul verbal de predare a amplasamentului de la creșa pe care o construim pe […]

Administrația Bazinală de Apă Siret informează că a finalizat și recepționat lucrări de apărare împotriva inundațiilor în orașul Dărmănești, județul Bacău. Lucrările fac parte dintr-un proiect mai amplu, care vizează amenajarea râului Trotuș și a afluenților săi în zonele cele mai expuse riscului. Au fost executate lucrări atât pe râul Trotuș, cât și pe pârâul […]

Din cauza unor defecțiuni la magistrala de aducțiune, Compania APA SERV S.A a întrerupt furnizarea apei de joi dimineață până vineri la prânz în cartierul Dărmănești a municipiului Piatra-Neamț și în comunele Gârcina, Girov și Dochia. ”Având în vedere identificarea unor avarii la magistralele de aducțiune a apei, pentru remedierea acestora, Compania Județeană APA SERV […]

Scenele revoltătoare în care două eleve o bat și o umilesc pe o colegă au ajuns în atenția polițiștilor. Dosare penale pentru bătăușe ”În referire la imaginile apărute in spațiul public, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Totodată, a fost informată conducerea […]

”Cred că cineva ar trebui să ia măsuri în privința abuzurilor asupra minorilor.” e apelul de disperare al unui părinte care a văzut imaguinile postate pe o rețea de socializare. Sunt fete din Plopu – bătăușele și profită de faptul că acea fetiță neajutorată nu are sprijin părintesc deoarece tatăl fetei a suferit un accident […]

Răzbunare dusă la extrem de un bărbat din Piatra Neamț. După ce s-a certat cu soția de care divorța a încercat să îi arunce apartamentul în aer. A dat drumul la gaz după care a aprins un chibrit iar inevitabilul s-a produs. Gazul acumulat a explodat, iar în urma deflagrației copilul minor care era în […]

Toată lumea o știe de Tanti Maria. În acte este Maria Bodeanu, din Sălătruc-Dărmănești, are 70 de ani, locuiește singură și își duce zilele doar cu 142 de lei pe lună, bani pe care îi primește ca ajutor de la primărie.  În casa ei, aflată în paragină, acoperită doar cu rămășițe de carton bituminat, plouă […]