Cipru
Zece țări, Bulgaria, Croația, Cipru, Franța, Italia, Malta, Polonia, România, Slovacia și Serbia, contribuie la răspunsul mecanismului de protecție civilă al UE la incendiile forestiere din Grecia. În total, peste 490 de pompieri și 7 avioane au fost trimise în diferite zone ale țării. Un ofițer de legătură al UE sprijină coordonarea operațiunilor în Grecia, […]
Comisia Europeană a decis să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere Germaniei și a trimis un aviz motivat Belgiei , Ciprului și României pentru transpunerea incorectă a Directivei 2005/36/CE privind calificările profesionale. Directiva facilitează mobilitatea profesională și recunoașterea calificărilor la nivel transfrontalier. Aceste norme ale UE au un rol […]
Conducătorul Bisericii Ortodoxe din Cipru Hrisostom al II-lea anunţă că 12 preoţi nevaccinaţi urmează să fie suspendaţi, începând de marţi, 1 februarie, în cazul în care nu respectă regulile bisericii împotriva covid-19, relatează AFP. Arhiepiscopul Hrisostom al II-lea a anunţat duminică, 30 ianuarie, la postul public de radio CyBC, că-i va trimite pe preoţi acasă, […]
Patru oameni au murit și 10 localități au fost evacuate din cauza celui mai mare incendiu de vegetație din istoria Ciprului. Din primele informații, incendiul nu ar fi avut cauze naturale, un bărbat de 67 de ani fiind arestat ca având legătură cu izbucnirea lui. Cei patru oameni care au murit erau toți cetățeni egipteni, […]
Wizz Air, compania aeriană low-cost cu cea mai rapidă creștere și cea mai ecologică din Europa, a inaugurat, astăzi, baza sa din Bacău. Datorită alocării aeronavelor moderne Airbus A320, Wizz Air oferă acum 13 rute spre șase țări din Bacău. Pentru a sărbătorii lansarea noii baze, compania a creat astăzi o ofertă constând în 5.000 […]
-
Pagini
Jurnal FM 