Current track

Title

Artist


Brașov

Page: 114

S-a întâmplat în 2 iunie 1247: Prin „Diploma Ioaniţilor”, regele Béla al IV-lea al Ungariei (1235-1270) acordă lui Rembald, preceptorul Ordinului Cavalerilor Ioan de Ierusalim (Ioaniţi), Banatul de Severin; cu acest prilej, documentul semnalează, între Dunăre şi Carpaţi, existenţa unor formaţiuni politice româneşti conduse de voievozii Litovoi şi Seneslau şi de cnejii Ioan şi Farcaş. […]

S-a întâmplat în 2 iunie…– „Ziua Naţională pentru Adopţie”; stabilită de Parlamentul României prin Legea 21/2014, la iniţiativa Asociaţiei ADOR Copiii – Comunitatea familiilor adoptive în parteneriat cu Oficiul Român pentru Adopţii şi Primăria Sectorului 3 prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. – 1247: Prin „Diploma Ioaniţilor”, regele Béla al IV-lea al […]

S-a întâmplat în 30 mai 1431: A fost arsă pe rug Ioana d’Arc (supranumită „Fecioara din Orléans”), eroină a poporului francez; în timpul Războiului de 100 de ani (1337-1453), purtat de Franţa împotriva Angliei; aflată în fruntea unei armate, Ioana d’Arc (fiica unui ţăran) a despresurat oraşul Orléans, asediat de englezi, şi l-a însoţit pe […]

S-a întâmplat în 28 mai 1963: A murit scriitorul Ion Agârbiceanu; membru titular al Academiei Române din 1955. Ion Agârbiceanu (n. 12 septembrie 1882, Cenade, comitatul Alba de Jos — d.Cluj) a fost un scriitor, ziarist şi prozator român, adept al semănătorismului, parlamentar, academician, canonic şi protopop unit al Clujului. Este al doilea dintre cei […]

S-a întâmplat în 28 mai 1787: A murit Leopold Mozart, violonist, organist şi compozitor austriac (n. 1719). Violonistul şi compozitorul austriac (tatăl lui Wolfgang Amadeus Mozart) Leopold Mozart este cel mai bine cunoscut datorită metodei sale de predare a viorii din 1756. Publicată în anul în care a venit pe lume Wolfgang, Metodica comprehensivă a […]

S-a întâmplat în 28 mai… – „Ziua Internaţională de Acţiune pentru Sănătatea Femeilor”; decizia de a lansa o campanie pe acest subiect, cu accent pe tema mortalităţii materne, a fost luată la 28 mai 1987, în cadrul celei de-a V-a Reuniuni internaţionale pentru sănătatea femeilor, desfăşurată în Costa Rica; de atunci, organizaţiile de femei din […]

S-a întâmplat în 27 mai 1878: S-a născut Isadora Duncan (m. 1927). Isadora Duncan a fost o dansatoare americană, creatoare a unui stil expresiv în arta dansului, inspirat din dansul antic grecesc, care a influenţat coregrafia modernă a secolului al XX-lea. S-a născut la San Francisco într-o ambianţă familiară modestă, cu numele ei adevărat de […]

S-a întâmplat în 27 mai 1867: Împăratul Austriei (1848-1916), Franz Josef I, care se încoronase şi rege al Ungariei (1867-1916), a abrogat Legea despre egala îndreptăţire a naţiunii române cu celelalte naţionalităţi şi religii, precum şi Legea despre caracterul oficial al limbii române în Transilvania şi aprobă Legea privind încorporarea Transilvaniei la Ungaria (27.V/8.VI).        […]

S-a întâmplat în 27 mai 1600: Mihai Viteazul devine „domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei”, realizând prima unire politică a celor trei ţări române. Într-un document emis din Iaşi, la 27 mai 1600, Mihai Viteazul se intitula „Io Mihail voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Româneşti şi […]

S-a întâmplat în 24 mai 1974: A murit Duke Ellington, pianist, compozitor şi dirijor american de jazz. Legendarul jazzman Duke Ellington (Edward Kennedy Ellington) s-a născut la 29 aprilie 1899, la Washington, D.C. Figură emblematică în istoria jazz-ului, cariera sa muzicală se întinde pe parcursul a peste 50 de ani, timp în care a compus […]