Current track

Title

Artist


autorităţi

Proiectul pilot de prevenire a consumului de substanțe interzise în rândul tinerilor a a început să fie pus în aplicare. Într-o ședință, care a reunit reprezentați ai instituțiilor cu factor de decizie, s-a vorbit despre propunerea de implementare a unui proiect pilot de testare a adolescenților. Este important de subliniat că această inițiativă nu are caracter […]

Vineri seară, în jurul orei 19:30, prin apel la 112, localnicii au anunțat autoritățile de prezența unui urs pe strada Barajului, în orașul Bicaz. A fost transmis mesaj RO-ALERT cetățenilor din zona în care a fost semnalată prezența animalului. La locul sesizării s-au deplasat jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Bicaz-Izvorul Muntelui, un echipaj […]

Deși recunosc că nici subvariantele Omicron nu produc cazuri severe, autoritățile europene insistă asupra faptului că doar persoanele vaccinate sunt protejate și că riscurile mari sunt pentru cele care nu au schema primară și boosterele. În acest sens, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor a transmis statelor membre să facă presiuni asupra populației […]

Începând de luni 16 mai 2022, autoritățile locale pot accesa 2,73 miliarde de euro din PNNR. FONDUL LOCAL este a doua rundă de finanțare dedicată autorităților publice, după Valul Renovării, lansat în aprilie 2022, cu un buget de 5,5 miliarde euro. Ghidul pentru Fondul Local a fost în consultare publică din 4 februarie 2022 de […]

Ştire în curs de actualizare… Mai multe localități din județul Neamț s-au aflat aseară, 19 august, sub avertizare de COD ROŞU de furtună. Potrivit unui raport emis de autorităţi în această dimineaţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „PETRODAVA” al judeţului Neamţ a transmis către membrii CJSU și CLSU 9 atenţionări/avertizări primite de la Administrația Națională […]