Current track

Title

Artist


amploare

Poliţiştii acestui serviciu au desfășurat 10 acțiuni în zonele unde existau date că se comercializează astfel de produse. În urma controalelor efectuate, polițiștii au întocmit 9 dosare penale pentru săvârșirea unor infracțiuni de nerespectare a regimului materiilor explozive. Totodată, a fost indisponibilizată, în vederea confiscării, cantitatea de aproximativ   600 de kilograme de articole pirotehnice, în valoare de 43.000 de lei.1.La […]

Au fost derulate 34 de misiuni specifice și acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, piețele, târgurile, restaurantele și terasele, precum și mijloacele destinate transportului de persoane. În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate peste 170 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, peste 270 de mijloace de transport […]

Două infracțiuni constatate și sancțiuni contravenționale de peste 330.000 de lei au fost aplicate în urma unei acțiuni ce a avut ca scop prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul exploatării agregatelor minerale. În perioada 16 – 17 octombrie a.c., sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității […]

(VIDEO) Poliția Neamț, acțiune de amploare pe raza localității Crăcăoani Vineri, 8 mai a.c., peste 50 de polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale și investigarea criminalității economice, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției orașului Tîrgu-Neamț și cei ai secțiilor de poliție rurală arondate, au acționat pe raza orașului și a localităților […]