Current track

Title

Artist


amenzi

Page: 31

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei au desfășurat o acțiune de verificare a modului în care călătorii din mijloacele de transport respectă prevederile legale impuse de Legea nr. 55 /2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. Acțiunea s-a desfășurat în intervale orare diferite, 08.00-10.00 și 16.00-18.00, […]

Misiunile efectivelor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, în luna noiembrie, au urmărit menţinerea sau asigurarea ordinii publice atât în sistem integrat, în cooperare cu poliţişti, cât și prin echipaje independente de jandarmi, acționând pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravenţională, precum şi pentru limitarea răspândirii coronavirusului SARS-Cov2.           ” În această perioadă, […]

În ultimele 48 de ore, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniu, au desfășurat,în sistem integrat, noi acţiuni de verificare în zone aglomerate, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul […]

Atenție la fotografiile pe care le postați pe Facebook și pe alte rețele de socializare pentru că riscați să fiți amendați, în cazul în care nu purtați masca de protecție. Un tânăr a ieșit cu mai mulți prieteni la terasa unui local, de unde a și postat o fotografie. La câteva zile distanță, bărbatul a […]

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19, sub autoritatea prefectului județului Neamț, în ultimele 24 de ore, peste 150 de polițiști, polițiști […]

Comisarii Gărzii de Mediu Bacău și-au intensificat controalele și au aplicat amenzi usturătoare pentru arderea și transportul necorespunzător al deșeurilor. Un astfel de caz a fost depistat zilele trecute, când o persoană care dăduse foc anvelopelor uzate a fost amendată cu 10.000 de lei. „Deși încercăm să conștientizăm populația referitor la impactul negativ asupra mediului […]

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. „Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19, sub autoritatea prefectului județului Neamț, în ultimele 24 de ore, peste 170 de polițiști, polițiști […]

Asociația pentru Protecția Consumatorilor InfoCons revine cu o nouă alertă emisă prin Sistemul de alertă rapidă european, astfel conform celor 22 alerte transmise numărul măstilor de protecție neconforme ajunge la 131. În primul semestru al acestui an, România a importat măşti faciale în valoare de 272 milioane de euro, iar ANPC a dat amenzi de 18 […]

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, împreună cu jandarmi şi polițiști locali, continuă activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, în ultimele 48 de ore, au fost desfăşurate în sistem integrat, acţiuni de […]

”Am primit informația prin intermediul paginii de facebook că în curtea unei societătăți din partea de sud a municipiului Bacău sunt incendiate deșeuri. În mod operativ, o echipă de comisari s-a deplasat la societatea în cauză unde au constatat un foc deschis, pe o suprafață de aprox. 3mp,  în care se incinerau deșeuri de material […]