Current track

Title

Artist


ambulanta

Page: 2

Joi, 7 aprilie, la  ora 13:15, pompierii au fost alertaați despre producerea unui incendiu la o ambulanță aparținând SAJ în localitatea Bisericani din comuna Alexandru cel Bun. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Ambulanța nu avea pacient iar personalul ce o […]

În această dimineață a avut loc un accident rutier, pe raza localitații Roșiori, com. Forăști . Sunt implicate o ambulanță și un autoturism. Intervin pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ. Cele două persoane care se aflau in autoturism au ramas incarcerate.     Victimele […]

Vineri la orele amiezii a avut loc un accident grav în comuna Girov la intersecția cu drumul care duce spre comuna Ștefan cel Mare. O ambulanță s-a tamponat violent cu o altă mașină din trafic iar în urma accidentului rutier au rezultat patru victime dintre care trei cadre medicale și un pacient. Au intervenit mai […]

Duminică, 22 august, în jurul orei  17.30, polițiștii  din cadrul Biroului Rutier Roman,  au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier  soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce un bărbat de 40  de ani, din județul Vaslui, conducea un autoturism pe strada Bogdan Dragoș, din […]

Luni, 5 iulie, în jurul orei 03.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 2 – E 85, soldat cu vătămarea corporală a patru persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 24 de […]

Miercuri seară, 19 mai 2021, Serviciul Judeţean de Ambulanță Vaslui a fost solicitat să intervină ȋn localitatea Coroieştii de Jos pentru o gravidă, victimă a unei agresiuni. Dispeceratul a alocat la caz două ambulanţe din substaţia Bârlad coordonate de medicul de gardă. Pacienta prezenta multiple plăgi tăiate la nivelul gâtului şi membrelor superioare. După ce […]

Un proiect vechi de mai bine de un deceniu a fost adus astăzi în actualitate de primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, în contextul vizitei pe care a efectuat-o împreună cu prefectul Bacăului, Leonard Bulai, Alina Banu, șef al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău și Ovidiu Carașel, inspectorul șef colonel ISU Bacău, pe terenul de lângă […]

Astăzi în jurul orei 17.30, ambulanța a preluat o minoră care a căzut cu bicicleta în zona Teatrului Tineretului din Piatra Neamț. Fata în vârstă de aproximativ 12 – 14 ani, împreună cu alți copii de o vârstă se plimba cu bicicleta în zona respectivă, însă martorul care a povestit reporterilor Jurnal FM ce s-a […]

Un bărbat de 45 ani, din Bacău, în timp ce conducea pe strada Cornişa Bistriţei, pe fondul neasigurării la efectuarea manevrei de mers înapoi, a surprins şi accidentat un bărbat de 68 ani, tot din Bacău. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri. Poliţiştii Biroului Rutier Bacău au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările […]

Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) anunță că în urma unei avarii apărute pe conducta de distribuție apă potabilă de pe str. Tudor Vladimirescu din nunicipiul Moinești, astăzi, 15.06.2020, începând cu ora 11:30, este posibil să se întrerupă furnizarea apei potabile în vederea executării lucrărilor de remediere. Durata estimată a intervenției este de 6 ore. […]