activități
Page: 2
În această perioadă, tot mai multe persoane îşi petrec timpul liber desfăşurând activităţi de agrement în mijlocul naturii. Din păcate, nerespectarea regulilor de prevenire a incendiilor conduce la producerea celor mai multe incendii de pădure sau vegetatie. Astfel, dintre cauzele de producere a incendiilor exemplificăm: focurile de tabără, focurile utilizate pentru prepararea mâncării, jocul copiilor […]
Asigurarea unui mediu școlar sigur, protejat de diferitele forme de manifestare ale violenței este o prioritate a Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov, care organizează și desfășoară activități specifice de informare în unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza județului. Luni, 14 februarie, polițiști din cadrul Biroul Siguranța Școlară împreună cu polițiștii Secției 3 Poliție […]
În perioada 6 – 12 decembrie 2021, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – IPJ Suceava și din cadrul subunităților de poliție, sub coordonarea Direcției Rutiere și Direcției de Ordine Publică – Inspectoratul General al Poliției Române au executat acțiuni, în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier și criminogen ridicat de pe raza […]
Printre misiunile pompierilor se numără și activitățile de pregătire a populației privind modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență. Se spune, că prevenirea este de 10 ori mai ieftină decât intervenția. Pentru că prevenirea poate salva vieți, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al Judeţului Neamț și Arhiepiscopia Iașilor au încheiat un […]
Cu prilejul Zilei Informării Preventive, respectiv, Zilei Internaţionale a Reducerii Riscurilor la Dezastre, ambele marcate în data de 13 octombrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului (ISU) Neamţ va organiza o serie de activităţi ce se vor desfăşura sub sloganul “ACASĂ ÎN SIGURANŢĂ!”. Începând cu anul 2011, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă […]
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ se redeschide pentru public Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț reia, gradual, programul cu publicul, începând de astăzi, 20 mai. Activitatea de relații cu publicul va fi reluată treptat, în funcție de evoluția contextului epidemiologic național și de recomandările instituțiilor abilitate. ,,Vor fi reluate activitățile de împrumut și restituire de documente de bibliotecă, […]
Continuă activitățile pentru prevenirea infectării populației cu noul coronavirus și ajutorarea persoanelor vulnerabile la Piatra Neamț Potrivit municipalității pietrene, activitățile pentru prevenirea infectării populației cu noul coronavirus și ajutorarea persoanelor vulnerabile au continuat și în această săptămână. Astfel, au luate următoarele măsuri: Spălarea strazilor cu dezinfectant, într-un program etapizat care cuprinde fiecare cartier al orașului; […]
,,Club de vacanță” pentru copii, la Biblioteca Municipală din Roman În perioada 15-26 iulie 2019, sub genericul ,,Ce mică-i vacanţa mare!”, la Biblioteca municipală ,,George Radu Melidon” din Roman, are loc cea de-a XI-a ediție a Clubului de Vacanță. Activităţile care se vor desfăşura în acest an sunt diverse: cursuri de limbi străine, Clubul […]
Jurnal FM 