Current track

Title

Artist


Spitalul Rădăuţi cere urgent personal şi medicamente: „Dacă nu primim ajutor, nu vom rezista mult”

#Postat de on martie 30, 2020

Spitalul Municipal Rădăuți are nevoie de personal, materiale sanitare și medicamente, în condițiile în care a devenit unitate de suport Covid-19. Managerul unității face un apel urgent către autorități: „Dacă nu primim ajutor, nu vom rezista mult…”, scrie Mediafax.

„Dacă nu vom primi rapid ajutor este extrem de clar că nu vom rezista mult. Iar deschiderea UPU Suceava nu reprezintă o soluţie favorabilă atât timp cât nu este susţinută de secţiile necesare funcţionării, în condiţiile în care cele mai multe cazuri sunt direcţionate la noi, la Rădăuţi. Mai mult, pentru unele cazuri care sunt trimise la noi nu avem personal de specialitate. Am mai avut aproape 48 de ore şi ajutorul unor medici de la Iaşi, dar prin deschiderea UPU Suceava aceştia au plecat acolo, iar acest lucru pune o presiune şi mai mare pe cadrele medicale de la Rădăuţi”, a explicat managerul Spitalului Municipal Rădăuţi, Traian Andronachi.

Potrivit lui Traian Andronachi, Spitalul Municipal Rădăuţi are 460 de paturi, iar dacă va prelua şi pacienţii de la Suceava ar însemna un plus de peste 1.200 de paturi, adică bani şi angajaţi suplimentari.

„Am făcut cereri către toate instituţiile pentru suplimentare de personal şi fonduri pentru echipamente şi medicamente. Este o presiune extraordinară pe cadrele medicale de la Spitalul Municipal Rădăuţi, care a devenit peste noapte principalul spital al judeţului (…) Dacă nu vom primi rapid ajutor, este extrem de clar că nu vom rezista mult. Deschiderea UPU Suceava nu reprezintă o soluţie favorabilă, dacă nu este susţinută de secţiile necesare funcţionării, în condiţiile în care cele mai multe cazuri sunt direcţionate la noi, la Rădăuţi (….) Pentru unele cazuri care sunt trimise la noi nu avem personal de specialitate”, a arătat Andronachi.

Totodată, el a spus că urmează cheme la serviciu toate cadrele medicale care au rezultat negativ la testul pentru COVID-19, printre care patru medici, doi fiind de la secţia de Boli Infecţioase.

„A fost testat personalul care a intrat în contact cu pacienţii confirmaţi cu COVID-19, nu şi cei care erau în concediu de odihnă sau de creştere a copilului. Vrem să luăm toate măsurile de protecţie a personalului medical (…) Tragem un semnal de alarmă să fim ajutaţi de instituţiile statului”, a transmis Andronachi.

Sursa: Digi24

The post Spitalul Rădăuţi cere urgent personal şi medicamente: „Dacă nu primim ajutor, nu vom rezista mult” appeared first on JurnaldeRadauti.ro.