Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla

Inițial, Teodora a locuit într-o chilie sub stâncile Sihlei, cedată de un sihastru bătrân. Conform tradiției orale, în timpul altor năvăliri, ea a cedat chilia unor călugărițe refugiate și s-a mutat într-o peșteră mai inaccesibilă, unde a supraviețuit majoritatea timpului.

După moartea sa, trupul ei a rămas în peștera unde trăise. Se spune că vestea despre viața și moartea ei a ajuns la soțul ei, devenit călugărul Elefterie. Acesta a venit la Sihăstria, unde și-a petrecut ultimii ani aproape de locul de odihnă al soției sale. În 1725, a fost întemeiat schitul Sihla în amintirea ei. Trupul ei a rămas acolo până în anii 1828-1834, când, în timpul ocupației rusești a Principatelor Române, a fost dus la Lavra Pecerska din Kiev.

Calistrat Hogaș, în cartea sa Pe drumuri de munte, o descrie astfel: „Frumoasa Sfânta Teodora, legendara anahoretă a locurilor acestora, se înfățișa închipuirii mele ca o a doua Marie din Egipt, cu viața bântuită de aceleași nenorociri, tot ca și ea. Sfânta Teodora se lepădase, poate, de plăcerile îmbătătoare ale lumii acesteia, mulțumindu-se, în cele din urmă, cu crăpătura umedă a unei stânci, în locul palatelor aurite unde luxul și desfrâul domneau cu răsfățare.”

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a proclamat canonizarea Cuvioasei Teodora de la Sihla pe 20 iunie 1992, stabilind ca zi de prăznuire data de 7 august.