ȘCOLILE din România, ÎNCHISE până după PAȘTE!
#Postat de admin on martie 16, 2020
Ministrul Educației Monica Anisie a anunțat duminică seara că școlile rămân închise până după Paște, potrivit unei declarații pentru Hotnews.ro. Oficialul a spus că „în perioada de stare de urgență școlile o să fie închise. În perioada asta este clar că o să avem școlile închise. Până după Paște școlile sunt închise”.
Este pentru prima dată când un oficial dă o estimare a perioadei până la care cursurile vor fi suspendate. Asta înseamnă că cel puțin până pe 21 aprilie școlile vor fi închise, Paștele ortodox fiind pe 19 aprilie.
”Deocamdată nu avem niciun termen pentru perioada de închidere a școlilor, dar în perioada de stare de urgență școlile o să fie închise. În perioada asta este clar că o să avem școlile închise. Până după Paște școlile sunt închise”, a declarat Monica Anisie.
În prima propunere a Grupului de suport tehnico-știintific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, închiderea şcolilor (suspendarea cursurilor) trebuia să intre în vigoare pe 10 martie și să dureze până pe 21 aprilie. Perioada adoptată de Comitetul Pentru Situații de Urgență, la care au participat atât premierul, cât și ministrul Educației, a fost 11 martie – 22 martie.

Calendarul examenelor naționale 2020
Calendar Evaluarea Națională 2020 clasa a VIII-a
2 – 5 iunie 2020 Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a la Evaluarea Națională 2020
5 iunie 2020 Elevii de clasa a VIII-a termină școala
15 iunie 2020 Limba şi literatura română – examen scris
17 iunie 2020 Matematică – examen scris
18 iunie 2020 Limba şi literatura maternă – examen scris
22 iunie 2020 Afişarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele 14:00 – 20:00)
27 iunie 2020 Afișarea rezultatelor finale
Sursa: epedu.ro
The post ȘCOLILE din România, ÎNCHISE până după PAȘTE! appeared first on JurnaldeRadauti.ro.
Jurnal FM 