Current track

Title

Artist


S-a întâmplat în 30 aprilie 1979
de Nicolae Uszkai, Brașov

#Postat de on aprilie 30, 2020

S-a întâmplat în 30 aprilie 1979: A murit Pantelimon (Pan) Halippa, poet, publicist şi om politic; vicepreşedinte al Sfatului Ţării, care, la 27.III.1918, a hotărât unirea Basarabiei cu România. Pan Halippa s-a născut la 1 august 1883, în satul Cubolta din judeţul Soroca, într-o familie de oameni săraci, însă foarte harnici și foarte pricepuţi în treburile gospodărești. Tatăl său, Neculai Halippa, era dascăl la biserica din sat, iar mama sa, Paraschiva, născută Ţan, era fiica preotului Dimitrie Ţan din satul Vozdu, judeţul Soroca.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pantelimon_Halippa#/media/Fi%C8%99ier:Pan_Halippa.jpg

   Pantelimon Halippa a urmat școala primară în localitatea natală, apoi cursurile Școlii Spirituale din Edineţ și ale Seminarului Teologic din Chișinău. În anul 1904, după absolvire, se înscrie la Facultatea de Fizică și Matematică a Universităţii din Dorpat–Juriev (azi Tartu, Estonia), pe care n-a terminat-o, din cauza izbucnirii revoluţiei din anul 1905. Student eminent, Pan a aderat la greva generală a studenţilor din Rusia, declarată în sprijinul primei revoluţii ruse. În anul 1906, pleacă la Moscova, ca delegat al ţărănimii basarabene la Congresul Uniunii ţăranilor din întreaga Rusie, unde este arestat, închis în închisoarea Butîrka, iar apoi eliberat și trimis înapoi în Basarabia. Încă din acea perioadă, Pantelimon Halippa s-a manifestat ca militant pentru drepturile românilor basarabeni, fiind totodată exponentul grupării radicale care punea accentul pe reformele cu caracter social. Potrivit membrilor acestei grupări, ţăranului ar fi urmat să i se asigure bunăstarea printr-o largă reformă agrară.

          Revenit la Chișinău, Pantelimon Halippa, alături de Constantin Stere, profesor la Universitatea din Iași, de avocatul Emanuil Gavriliţă şi de Ion Pelivan și Paul Gore, dar și de boierul Vasile Stroescu, înfiinţează, în iulie 1906, ziarul „Basarabia”, prima publicaţie în limba română apărută la Chișinău. Aici, Pantelimon Halippa semna cele mai multe și mai radicale articole, motiv pentru care era atent urmărit de autorităţile ţariste. Poliţia a confiscat mai multe numere ale publicaţiei, uneori chiar din sediul redacţiei, iar pentru articolul lui Pantelimon Halippa „Liga ţăranilor și Stăpânirea”, directorul publicaţiei, Emanuil Gavriliţă a fost dat în judecată și condamnat „la ostrov” pe termen de o lună sau plata unei amenzi de 100 de ruble. Această relaţie cu autorităţile a dus, la doar câteva luni, la suspendarea publicaţiei basarabene. Apariţia, în martie a ultimului număr, este relatată de Pantelimon Halippa în memoriile sale: „Ziarul «Basarabia», care mă lega de Chișinău, dispăruse: ultimul  număr a fost redactat de mine și, ca să bravez autorităţile, am publicat imnul deșteptării naţionale «Deșteaptă-te, române!». Acest număr al Basarabiei a apărut la 4 martie, iar peste un scurt timp a început să apară «Viaţa Basarabiei», care fusese anunţată chiar prin ultimul număr al «Basarabiei»…”.

 Articolul complet aiciÂ: S-a întâmplat în 30 aprilie 1979

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

The post S-a întâmplat în 30 aprilie 1979 appeared first on Jurnal Spiritual.


S-a întâmplat în 30 aprilie 1979 was first posted on aprilie 30, 2020 at 2:23 am.
©2020 „Jurnal Spiritual„. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.com