Current track

Title

Artist


PEDEPSE majorate pentru PEDOFILI și VIOLATORI! Vezi care sunt pedepsele în Europa

#Postat de on martie 4, 2020

 Senatorii au adus modificări la Codul penal, astfel că au fost înăsprite pedepsele pentru violatori și pedofili. Inițiativa legislativă ajunge la Camera Deputaților, care este forul decizional în acest caz.

 Pentru a intra în vigoare aceste modificări, ele trebuie să fie votate și de deputați și ulterior să fie promulgate de președintele Klaus Iohannis. Principalele modificări la inițiativa legislativă se referă la creșterea pedepselor pentru infracțiuni sexuale și trafic de persoane, potrivit money.ro/.

 Așadar, până acum, în cazurile de viol, persoanele condamnate puteau primi de la 3 la 10 ani, iar după modificările aduse de senatori cu un vot în unanimitate, acestea pot primi între 5 și 10 ani.

-de la 7 la 12 ani, dacă victima este minor, față de 3-12 ani cum prevede actuala legislație.

-de la 7 la 15 ani dacă victima este minor și există circumstanțe agravante.

-de la 9 la 18 ani în cazul în care fapta a avut ca urmare moartea victimei, în prezent pedeapsa fiind cuprinsă între 7 și 18 ani.

 De asemenea, Codul penal va fi modificat, astfel încât circumstanțele agravante să conțină și situațiile în care agresorul conviețuiește cu victima, nu doar cele în care este parte din familie. Astfel, în cazul în care un minor este abuzat de către concubinul mamei pedeapsa crește.

 În România, potrivit datelor oficiale, în ultimii 9 ani au fost înregistrate 8.543 de cazuri de viol și peste 2.900 de cazuri de act sexual cu un minor. Totodată, în 2017 din totalul de cazuri de act sexual cu un minor, doar 42,17 la sută au sfârșit prin condamnări definitive, potrivit ministerului Justiției. Dintre acestea, 50 la sută au reprezentat exacutare cu suspendare și doar 25,77 la sută s-au finalizat cu închisoare. Dintre persoanele care au primit condamnare cu executare, 88 la sută au primit pedepse mai mici de 5 ani.

 Ce pedepse sunt în Europa

În Germania, abuzul sexual împotriva copiilor se pedepsește cu închisoare de până la 10 ani. „Dacă făptuitorul cauzează prin abuzul sexual din culpă moartea copilului, pedeapsa este detentiunea pe viață sau închisoarea de minimum 10 ani”, se arată în Codul Penal al republicii federale.
În Franța, agresiunile sexuale, altele decât violul, se pedepsesc cu 10 ani de închisoare și cu amendă de 150.000 de euro, dacă sunt comise asupra unui minor peste 15 ani. În cazul unui viol asupra unui minor sub 15 ani, pedeapsa maximă poate ajunge la 20 ani închisoare.
În Spania, agresiunile sexuale asupra copiilor mai mici de 13 ani, prin acte de violență sau amenințare, sunt pedepsite cu închisoare de la 5 la 10 ani.
În Italia, relațiile sexuale cu un minor sunt condamnate cu pedepse care pot ajunge al 10 ani, iar coruperea de minori este pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.

 

The post PEDEPSE majorate pentru PEDOFILI și VIOLATORI! Vezi care sunt pedepsele în Europa appeared first on JurnaldeBacau.ro.