Paul Smărăndescu, arhitect român

Paul Smărăndescu (26 iunie 1881, București – 12 ianuarie 1945) a fost un arhitect român celebru pentru contribuția sa la dezvoltarea stilului neoromânesc. A devenit un reper al arhitecturii interbelice prin modul în care a combinat elementele tradiției românești cu influențe pariziene, cum ar fi bovindourile și foișoarele, reușind astfel să creeze compoziții originale care au fost ulterior preluate pe scară largă în arhitectura urbană.

A urmat cursurile Școlii Mântuleasa și ale Liceului „Matei Basarab”, iar în 1899 a fost admis primul la Școala de Arhitectură din București. În 1902 a plecat la École des Beaux-Arts din Paris, unde și-a desăvârșit studiile și a obținut diploma de arhitect D.P.L.G. în 1906.

Descriere	Română: Casa arh. Paul SmărăndescuAceasta este o imagine cu un monument istoric din România, clasificat cu numărul B-II-m-B-19182.
Dată	8 septembrie 2012, 12:40:06
Sursă	Operă proprie
Autor	Seraphinne

Licențiere

Eu, deținătorul drepturilor de autor ale acestei opere, prin prezenta îmi public lucrarea sub următoarea licență:

Acest fișier a fost eliberat sub licența Creative Commons Atribuire și distribuire în condiții identice 3.0 România.

Sursa foto: https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Fișier:Mantuleasa_25._casa_arh_Paul_Smarandescu.JPG

După întoarcerea în țară, a colaborat cu Dimitrie Maimarolu la proiecte importante, printre care Palatul Camerei Deputaților. A devenit apoi arhitect-șef la Ministerul Instrucțiunii Publice în 1909 și, începând cu 1912 până în 1939, a ocupat aceeași funcție la Ministerul de Interne. În această perioadă, a proiectat numeroase vile, imobile de locuințe și clădiri publice, în special în stil neoromânesc, dar și edificii Art Deco, precum Palatul Societății „Astra Română”, realizat între 1923 și 1924.

A avut și o activitate militară notabilă, fiind sublocotenent de rezervă în infanterie din 1901. A participat la campania din Bulgaria din 1913 și la Primul Război Mondial între 1916 și 1918, în cadrul trupelor de geniu, avansând până la gradul de căpitan.

A fost profesor la Școala de Arhitectură din București începând cu 1920 și, din 1927, a condus un atelier. Între 1938 și 1940 a ocupat funcția de decan al Facultății de Arhitectură. În paralel, a întreprins numeroase călătorii de studii în Europa – Grecia, Italia, Franța, Elveția, Belgia, Germania, Anglia, Olanda, Spania, Cehoslovacia și țările scandinave – precum și în Egipt (1927). A participat la expozițiile internaționale de arte decorative și coloniale de la Paris în anii 1925, 1931 și 1937.

În 1937, împreună cu soția sa, Elisabeta, a refăcut pridvorul bisericii din satul Uiești, județul Giurgiu, restaurare finalizată și sfințită în anul următor, pe baza planurilor sale. În 1941 a fost decorat cu distincția „Răsplata Muncii pentru 25 de ani în serviciul statului”.

Paul Smărăndescu a murit în 1945 la București și a fost înmormântat în Cimitirul Belu. În testamentul său a lăsat cea mai mare parte a averii fiicei sale și a cerut o înmormântare modestă. După moarte, i-au fost aduse omagii, printre care un bust amplasat la Facultatea de Arhitectură, precum și alte inițiative comemorative la Sinaia și în București.

Prin activitatea sa prolifică și rolurile-cheie ocupate în instituțiile statului, Paul Smărăndescu a avut un impact major asupra arhitecturii românești din prima jumătate a secolului XX. A promovat stilul neoromânesc într-o manieră modernizată, a realizat numeroase proiecte urbane și a format generații întregi de arhitecți.