Nicolae Jianu, prozator, profesor de filosofie, redactor de presă și televiziune din România

Nicolae Jianu (născut Nicolae Popescu; 12 noiembrie 1916 – 15 octombrie 1982) a fost un prozator, profesor de filosofie, redactor de presă și televiziune din România.

Născut la Fălticeni, într-o familie de agronomi (tatăl său purtând numele oficial de Nicolae Popescu), a urmat gimnaziul în orașul natal și a început liceul acolo, dar l-a finalizat la Arad. A dat bacalaureatul în 1939, iar apoi s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie din București, unde și-a obținut licența în 1943. După absolvire, a devenit profesor de filosofie la Liceul „Sf. Gheorghe” din capitală.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/write-communication-ink-pen-2163261

În paralel cu activitatea didactică, a fost implicat în presă, debutând în 1939 ca redactor la „Curentul”. Ulterior, a lucrat ca redactor la mai multe publicații importante, printre care „Flacăra” (din 1944), „Gazeta literară”, „Luceafărul”, iar între 1969 și 1970 a ajuns să activeze și în televiziune.

Cariera literară a lui Nicolae Jianu a început în 1936, când, pe vremea când era elev, a publicat poezii în „Adevărul literar și artistic”. După instaurarea regimului comunist, s-a dedicat scrierii de proze realist-socialiste și proletcultiste, abordând teme precum lupta de clasă împotriva reacționarilor fostului regim, construcția socialismului și eroul colectiv.

Începând din 1962, odată cu volumul de nuvele „Veneau din întuneric”, scriitura sa a suferit o schimbare semnificativă. Personajele au căpătat mai multă individualitate, iar proza sa a început să exploreze mai adânc psihologia umană în confruntare cu timpul și cu trecutul. O lucrare deosebită din această perioadă este proza „Muntele și treisprezecele”, o piesă de realism magic cu o mitologie puternică, care a lăsat o impresie deosebită.

În ansamblu, Nicolae Jianu a fost un prozator important, care a ocupat o poziție în prim-planul literaturii române de la mijlocul secolului XX, răspunzând așa-numitei „comenzi sociale” a vremii. În ultima perioadă a carierei sale, probabil influențat de ideile naționaliste promovate de regimul ceaușist, dar și de tendințele romanului apusean, a scris lucrări care merită atenția criticii literare și a istoricului literar.

Opera literară:

• Ucenicul Năsturaș descoperă viața (1949)
• Viforul (1950)
• Acasă (1951)
• Cumpăna luminilor (1952)
• Filonul 25 (1954)
• Izvorul roșu, I (1955)
• Fecior de suflet (1956)
• Unul de la „Neptun” (1956)
• Drumul spre cer (1957)
• Veneam din întuneric (1962)
• O întâmplare în munți (1963)
• Era ceață pe Tisa (1965)
• Pământul era viu, I-II (1966)
• Alge (1967)
• Sfârșitul singurătății (1967)
• Iubire (1968)
• Manechine (1970)
• Cvartetul alb (1973)
• Timpul rămâne tânăr (1973)
• Echinox (1977)
• Mai erau câteva ceasuri (1983).