Mircea Augustin Malița (20 februarie 1927, Oradea – 21 mai 2018, București) a fost un academician român remarcabil, diplomat, matematician, profesor universitar și eseist.
S-a născut la Oradea, ca fiu unic al avocatului Pavel Malița și al Veturiei (născută Chirilă) din Săcădat și Tilecuș, ambele localități situate pe Crișul Repede. Cei trei unchi ai săi – Augustin, Iosif și Aurel – care aveau studii superioare, i-au insuflat pasiunea pentru educație și cunoaștere încă din copilărie. A urmat școala primară și primele trei clase de liceu în localitatea natală. La 14 ani, a fost nevoit să părăsească Ardealul ocupat și să se refugieze. Începând cu Liceul „Radu Negru” din Făgăraș, apoi la Liceul Episcopiei Greco-Catolice din Beiuș, unde a avut ca profesor de matematică pe Ștefan Musta, fost asistent la Universitatea din Cluj, și-a consolidat pasiunea pentru matematică. În 1944, după ocuparea Beiușului de către trupele germane, se mută la București și continuă studiile la Liceul „Gheorghe Lazăr”. În 1948, finalizează studiile universitare și obține licența în matematică la Universitatea din București, avându-i ca profesori pe personalități de renume, precum Grigore Moisil, Simion Stoilow și Ion Barbu.
În paralel cu studiile în matematică, în primii ani de facultate, Mircea Malița a început să se apropie de politică, fiind influențat de figura lui Gala Galaction și de diversele curente politice din acea perioadă. În 1948, a fost ales președinte al Frontului Democratic al Studenților și, ulterior, al Uniunii Naționale a Studenților din România. În acest context, l-a însoțit pe Mihail Sadoveanu la Paris, la Congresul Mondial al Păcii din 1949. După absolvire, a fost numit director al Bibliotecii Academiei Române (1950-1956), iar ulterior și-a continuat cariera diplomatică, fiind consilier al Misiunii Permanente a României la ONU și, între 1961-1962, director al Direcției Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Mircea Malița a început cariera universitară la 22 de ani, iar în 1972 devine profesor universitar la Facultatea de Matematică a Universității din București, predând cursuri inovatoare precum Modele matematice în științele sociale și Logică și inteligență artificială. În paralel, a desfășurat o activitate diplomatică impresionantă, fiind implicat în diverse conferințe internaționale, inclusiv la Montevideo (UNESCO), iar la 29 de ani a devenit consilier al primei delegații românești la ONU. În perioada 1962-1963, a ocupat funcția de ministru adjunct pentru relațiile cu ONU și pentru diplomația conferințelor internaționale, un moment crucial în dezvoltarea unei politici externe independente față de URSS.
În 1970, a fost numit ministru al Educației și Învățământului, unde a promovat învățământul limbilor străine occidentale și al informaticii, acțiuni de pionierat în domeniul educațional din România. În 1972, a obținut doctoratul în matematică, cu teza „Modele matematice pentru negocieri”.
De-a lungul carierei sale diplomatice, a fost ambasador în diverse capitale importante, inclusiv Berna, Geneva și Washington, și a fost unul dintre principalii arhitecți ai diplomației românești în perioada postbelică.
Mircea Malița a devenit membru corespondent al Academiei RSR în 1974, iar în 1991 a fost ales membru titular al Academiei Române, fiind activ în diverse comitete academice, inclusiv în domeniul logicii și filosofiei științei. În 2009, a susținut un discurs de recepție în cadrul Academiei Române cu tema „Opuși inseparabili în gândirea românească”.
A fost, de asemenea, fondator al Fundației Universitare a Mării Negre și al Centrului European de Cultură din București. A scris peste 60 de volume, inclusiv lucrări de matematică, științe politice și eseuri filosofice, fiind un susținător al studiilor interdisciplinare.
Pe parcursul vieții sale, Mircea Malița a primit numeroase premii și distincții, printre care Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor (2000), dar și medalii și distincții internaționale, inclusiv Marele Cordon al Ordinului Phoenix (Grecia) și Marele Cordon al Ordinului Național al Cedrului (Liban). A fost, de asemenea, Doctor Honoris Causa al mai multor universități, inclusiv la Universitatea din Oradea și Universitatea Politehnica din București.
Printre lucrările sale semnificative se numără volumele „Programarea pătratică” (1968), „Diplomația. Școli și instituții” (1970), „Jocuri pe scena lumii” (2007) și „Tablouri din războiul rece” (2007), toate fiind recunoscute pentru profunzimea și originalitatea lor. În domeniul cercetărilor prospective, a contribuit la rapoarte internaționale importante, precum „No Limits to Learning” (1979), în colaborare cu alți autori de prestigiu.
Pe lângă lucrările sale academice și diplomatice, Mircea Malița a participat la aproape 150 de evenimente internaționale, inclusiv reuniuni ale Clubului de la Roma și alte conferințe globale. A fost o voce respectată în domeniul diplomației și al viitorologiei, promovând înțelegerea globală și cooperarea internațională.
Jurnal FM 
