Current track

Title

Artist


Membrii familiei nu au voie să își mai viziteze rudele internate în spital!

#Postat de on martie 9, 2020

Vizitele aparținătorilor pacienților în spitale au fost sistate. Anunțul a fost făcut de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și de secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan.
Măsura este valabilă până la data de 31 martie, dar termenul poate fi prelungit în funcție de evoluția situației la nivel național, european și mondial.
Decizia a fost luată în urma întrunirii Grupului de lucru științifico-tehnic din cadrul Comitetului pentru Situații de Urgență în care au fost luate mai multe măsuri pentru gestionarea situației privind noul Coronavirus (COVID-19).

 Una dintre primele unități medicale din județul Bacău care a anunțat public acest lucru este Spitalul Municipal Onești.

 „Spitalul Municipal “ Sf. Ierarh dr. Luca Onești” a decis limitarea completă a accesului aparțînătorilor/vizitatorilor la pacienții internați începând cu data de 09.03.2020, având în vedere impunerile stabilite de către Ministerul Sănătății în conferința de presă susținută în acest sens. Menționăm că scopul acestei măsuri este protejarea resurselor de materiale de protecție ale spitalului și nu apariția de cazuri confirmate în spital. În acest sens, dorim să menținem calmul în rândul populației generale și să ne bucurăm de înțelegerea comunității pe perioada de aplicare a măsurilor preventive. ACCESUL PACIENȚILOR LA SERVICIILE MEDICALE NU ESTE RESTRICȚIONAT !”, anunță conducerea spitalului din Onești.

The post Membrii familiei nu au voie să își mai viziteze rudele internate în spital! appeared first on JurnaldeBacau.ro.