Current track

Title

Artist


Liber la vânătoare intensivă de mistreţi, după confirmarea cazului de pestă porcină africană în zona Vatra Dornei

#Postat de on martie 6, 2020

Liber la vânătoare intensivă de mistreţi, după confirmarea cazului de pestă porcină africană în zona Vatra Dornei. Autorităţile au stabilit o zonă afectată de 13 km, în care va fi efectuată vânarea integrală a mistreților, cu personal silvic și vânători autorizați. Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava va efectua un recensământ al populaţiei de porci din gospodăriile populației aflate în zona infectată, pe o rază de 8 km în interiorul zonei afectate.

Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor Suceava s-a întrunit, joi după amiaza, după ce a fost confirmată prezenţa virusului pestei porcine africane la un mistreț găsit mort în albia râului Dorna, pe raza municipiului Vatra Dornei. Prin urmare, au fost instituite măsurile prevăzute de legislația în vigoare, respectiv  efectuarea unei anchete epidemiologice preliminare și notificarea tuturor gestionarilor fondurilor de vânătoare. A fost aprobat un plan de măsuri privind combaterea focarului de pestă, ce prevede, între altele, vânarea tuturor mistreţilor din zona afectată.

Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului judeţului Suceava, Centrul Local de Combatere a Bolilor Suceava a apobat un plan de măsuri privind combaterea focarului de pestă porcină africană, în baza Directivei 60/ 2002, Manualului operațional PPA mistreți, Hotărârea CNSSU nr.3 / 01.08.2018.

Documentele mai sus menționate prevăd o serie de măsuri preventive și de combatere, care constau în:
  • stabilirea unei zone afectate de 13 km în care va fi efectuată vânarea integrală a mistreților, cu personal silvic și vânători autorizați, instruiți în acest sens, prin metode care nu dislocă efectivul.
  • patrulări zilnice pentru depistarea de mistreți bolnavi sau morți, efectuate de către gestionarii fondurilor de vânătoare.
  • în gospodăriile populației aflate în zona infectată, pe o rază de 8 km, în interiorul zonei afectate, se va efectua de către DSVSA Suceava, un recensământ oficial al populației de porci domestici.
  • se pun sub supraveghere oficială și se aplică măsuri de rstricționare a mișcării animalelor (suinelor) și a oricăror produse provenite de la această specie.

DSVSA Suceava recomandă schimbarea hainelor și a încălțămintei de stradă atunci când se intră in adăpostul porcilor și respectarea cu strictețe a condițiilor minime de biosecuritate în gospodăriile individuale.

De asemenea, se vor aplica măsuri pentru respectarea Normelor sanitare veterinare referitoare la identificarea și înregistrarea suinelor din gospodăriile populației

Autoritatea sanitar- veterinară solicită populației și gestionarilor fondurilor de vânătoare să anunțe imediat medicului veterinar orice caz de îmbolnăvire sau mortalitate la porcinele domestice.

 

The post Liber la vânătoare intensivă de mistreţi, după confirmarea cazului de pestă porcină africană în zona Vatra Dornei appeared first on JurnaldeRadauti.ro.