John Locke, filozof englez

John Locke (n. 29 august 1632, Wrington, Somerset, Anglia – d. 28 octombrie 1704, High Laver, Essex) a fost un filozof englez de mare influență, considerat unul dintre părinții empirismului filosofic și politic modern, în special al liberalismului clasic. Lucrările sale au avut un impact profund asupra Iluminismului european și asupra Constituției Statelor Unite. Gândirea sa filozofică se aliniază cu ideile fondatorilor științei moderne, precum Robert Boyle și Isaac Newton, și reflectă ideile discutate de membrii Societății Regale. Filosofia sa politică s-a bazat pe conceptul de contract social între cetățeni și a pus accent pe importanța toleranței, în special în ceea ce privește religia. Multe dintre ideile sale politice au fost adoptate în Anglia după Revoluția Glorioasă din 1688–89 și în Statele Unite după declarația de independență din 1776.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/John_Locke#/media/Fi%C8%99ier:John_Locke.jpg

Familia lui Locke a fost influențată de puritanism, dar a rămas parte din Biserica Angliei, o situație care a influențat profund viața și gândirea sa ulterioară. Crescut la Pensford, lângă Bristol, Locke avea 10 ani când au început războaiele civile engleze dintre monarhia lui Carol I și forțele parlamentare conduse de Oliver Cromwell. Tatăl său, un avocat, a servit ca căpitan în cavaleria parlamentarilor și a avut un rol limitat în conflict. Se poate presupune că, de tânăr, Locke a respins ideea dreptului divin al regelui de a conduce.

După încheierea primului război civil în 1646, tatăl lui Locke a reușit să îi obțină fiului său un loc la Școala Westminster din Londra. Aici, Locke a studiat din 1647, la vârsta de 14 ani. Deși școala era acum sub controlul unui guvern republican, directorul său, Richard Busby, era regalist. Locke a rămas sub îndrumarea lui Busby timp de patru ani. În ianuarie 1649, Charles I a fost decapitat, dar elevii nu au fost lăsați să participe la execuție, deși cu siguranță erau la curent cu evenimentele.

Curriculumul de la Westminster se concentra pe limbi clasice, matematică și geografie. În 1650, Locke a fost ales savant al regelui, ceea ce i-a permis să achiziționeze cărți, în special texte clasice. Deși era un elev capabil, Locke nu aprecia școala și mai târziu a criticat școlile internat pentru accentul pe pedepsele corporale și comportamentul necivilizat al elevilor. În lucrarea sa influentă „Some Thoughts Concerning Education” (1693), a pledat pentru educația privată a tinerelor elite.

În toamna anului 1652, Locke a început studiile la Christ Church, colegiul cel mai mare al Universității din Oxford, care fusese anterior sediul curții regelui Carol I. Deși Oxford era acum sub influența puritanilor, Locke a considerat programa de licență plictisitoare și inadecvată, ignorând noile idei ale filozofilor naturali precum Francis Bacon și René Descartes. După ce a absolvit în 1656, Locke a devenit student al Christ Church și a intrat în contact cu susținători ai noii științe, inclusiv Robert Boyle. În această perioadă, Locke a colaborat cu Boyle la cercetări medicale importante și a adoptat metoda empirică de cercetare.

Restaurarea monarhiei în 1660 a adus atât oportunități, cât și provocări pentru Locke. Mulți colaboratori științifici ai săi au revenit la Londra pentru a înființa Societatea Regală, dar Oxford a fost marcat de excese și comportament indisciplinat. În lucrarea sa „Two Tracts on Government” (1660), Locke a adoptat o poziție conservatoare, susținând că un guvern poate legifera în chestiuni religioase pentru a menține stabilitatea politică, în contrast cu viziunea sa ulterioară exprimată în „Două tratate de guvernare” (1689).

În 1663, Locke a fost numit cenzor principal la Christ Church, iar în 1666 a început să colaboreze cu Thomas Sydenham în cercetări medicale. De asemenea, a contribuit la elaborarea Constituțiilor fundamentale pentru Guvernul din Carolina (1669), promovând libertatea religioasă pentru toți, cu excepția ateilor.

În 1672, după ce lordul Ashley Cooper, cunoscut ulterior ca primul conte de Shaftesbury, a fost numit lord cancelar, Locke a călătorit în Franța pentru a scăpa de pericolele politice din Anglia. A petrecut aproape patru ani în Franța, la Paris și Montpelier, și a interacționat cu comunități protestante și intelectuali francezi. În această perioadă, a continuat să-și dezvolte gândirea filozofică, notând observații care aveau să contribuie la lucrarea sa „Eseu privind înțelegerea umană”.

După întoarcerea în Anglia în 1679, Locke s-a implicat în dezbaterile politice legate de controversa privind excluderea, susținând excluderea succesiunii fratelui lui Carol al II-lea, Iacob, care era romano-catolic. În acest context, a redactat „Două tratate de guvernare” (1689), care au fost un răspuns la situația politică din Anglia și o justificare a Revoluției Glorioase. Locke a argumentat pentru o formă de guvernare bazată pe contract social și pentru drepturile naturale ale oamenilor, influențând profund filozofia politică și teoria guvernamentală.

Primul tratat răspunde lucrării „Patriarcha” a lui Sir Robert Filmer, care apăra dreptul divin al regilor. Locke respinge această idee, argumentând că autoritatea regală nu este sancționată divin și că nu există dovezi istorice pentru susținerea acesteia. În al doilea tratat, Locke definește puterea politică ca fiind dreptul de a face legi și a le aplica pentru binele public, iar conceptul său de stat natural și contract social pune accent pe libertatea și egalitatea individuală, fundamentându-și argumentele în moralitatea și rațiunea umană.

Sursa: https://www.britannica.com/biography/John-Locke/Other-works