Current track

Title

Artist


Încă un pas înainte pentru Autostrada Moldovei (A7)!

#Postat de on aprilie 13, 2023

Astăzi a fost emisă Autorizația de Construire pentru lotul 3 Mircești-Pașcani, ultimul lot al Autostrăzii Bacău-Pașcani.

Ordinul pentru începerea lucrărilor pe cei 28,09 km ai acestui lot va fi emis în data de 2 mai, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Pe lotul de 28,09 km vor fi construite 3 noduri rutiere, 7 poduri, 2 pasaje și 32 de podețe.

Constructorul român Dorinel Umbrărescu, prin asocierea de firme UMB, are la dispoziție 30 de luni și 1,76 miliarde de lei (fără TVA) pentru finalizarea lucrărilor, finanțate prin PNRR.

“Prin Autorizația de Construire emisă astăzi se asigură front de lucru pe 250 de km constructorului român care și-a adjudecat toate secțiunile din A7 de la Buzău la Pașcani (10 dintre cele 13 loturi ale A7, finanțate prin PNRR)”, a declarat Sorin Grindeanu.

Secțiunea de autostradă Bacău-Pașcani are o lungime de 77 de km, o valoare de 4,68 miliarde de lei (fără TVA) și este formată din 3 loturi:

– Lotul 1 (Săucești-Trifești): 30,3 km 

– Lotul 2 (Trifești-Gherăești/Mircești): 18,9 km

– Lotul 3 (Mircești-Pașcani): 28,09 km

În acest moment toate cele 13 loturi ale Autostrăzii Moldovei au Autorizație de Construire.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *