Grigoraș Dinicu, violonist virtuoz și compozitor român de origine romă

Grigoraș Dinicu (n. 3 aprilie 1889, București – d. 28 martie 1949, București) a fost un violonist virtuoz și compozitor român de origine romă, recunoscut pentru stilul său unic în interpretarea pieselor tradiționale lăutărești, care îmbina sobrietatea cu o tehnică remarcabilă. Este celebru în întreaga lume datorită compoziției sale „Hora staccato” (1906), iar alte lucrări de referință sunt: „Hora mărțișorului”, „Ceasornicul”, „Căruța poștei” și „Hora spiccato” (cunoscuta și ca „Hora Furtuna”). Violinistul Jascha Heifetz a afirmat că Grigoraș Dinicu a fost cel mai bun violonist pe care l-a auzit vreodată.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigoraș_Dinicu#/media/Fișier:Grigoras_Dinicu_02.jpg

Grigoraș Dinicu s-a născut în cartierul „Scaune” din București, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Ionică Dinu, un muzicant renumit, cântase în Franța și Rusia, fiind coleg de taraf cu celebrul Sava Pădureanu, lăutarul țarului Rusiei. Mama sa, fiica lui Angheluș Dinicu, un naist celebru, provenea dintr-o familie cu tradiție muzicală. După nașterea lui Grigoraș, tatăl său a plecat în Franța pentru a cânta la Expoziția Universală, unde interpretarea „Ciocârliei” a impresionat publicul.

Grigoraș a început să cânte la vioară în copilărie, fiind membru al corului de copii al bisericii „Scaunele Vechi”. A urmat lecții cu Moș Zamfir, un lăutar în vârstă, care l-a învățat cântece tradiționale. La vârsta de 13 ani, a ascultat muzică la gramofon pentru prima dată, în casa muzicianului german Rudolf Malcher.

Între 1902 și 1906, a studiat vioara și compoziția la Conservatorul din București, fiind pregătit de pedagogul Carl Flesch. În 1906, a susținut examenul de absolvire la Ateneul Român, interpretând Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră de Niccolò Paganini, câștigând Premiul I. În cadrul acestui examen, a interpretat și propria compoziție „Hora staccato”, care i-a adus recunoașterea internațională.

După absolvire, a lucrat ca solist în Orchestra Simfonică a Ministerului Instrucțiunii Publice și, pentru a-și întreține traiul, a cântat la restaurantul „Bufet”, unde și-a cucerit publicul. În această perioadă, a continuat să studieze muzica clasică, iar în 1913 a început o colaborare de lungă durată cu restaurantul lui Ionică Enescu. Aici, mari soliști ai lumii și iubitori ai muzicii, precum George Enescu și Victor Eftimiu, veneau să-l asculte.

În perioada Primului Război Mondial, Dinicu a organizat concerte de caritate, iar după război a înființat un ansamblu propriu, alături de țambalagiul Vasile Budișteanu.

După război, Grigoraș Dinicu a ajuns să fie apreciat la nivel internațional. În 1929, a obținut un angajament la Green Park Hotel din Londra, iar în continuare a concertat în orașe mari, precum Monte Carlo și Paris. În Paris, a cunoscut mari muzicieni precum Jascha Heifetz, care a transcris „Hora staccato” pentru vioară și orchestră, iar piesa a fost interpretată cu succes de Heifetz în 1932.

De asemenea, Dinicu a cântat la Expoziția Internațională de la Paris în 1937, iar la întoarcerea în țară, a devenit concert-maestru al orchestrei „Pro Arte”. În 1939, taraful său a fost invitat la Expoziția Mondială din New York, unde a cântat alături de Maria Tănase și a primit ovații entuziaste din partea publicului american.

După 1943, Dinicu a suferit un accident vascular cerebral care i-a afectat mișcările cu mâna stângă. În 1946, a cântat pentru ultima dată „Ciocârlia” pentru Yehudi Menuhin. În 1947, a fost diagnosticat cu cancer laringian și a suferit o intervenție chirurgicală. La 23 aprilie 1947, la Ateneul Român, a avut loc un concert aniversar pentru a marca 40 de ani de activitate, în cadrul căruia Orchestra „Barbu Lăutaru” a interpretat lucrări importante.

Grigoraș Dinicu a murit pe 28 martie 1949, în București, și a fost înmormântat la Cimitirul „Pătrunjel”. La înmormântare, Orchestra „Barbu Lăutaru” a interpretat „Hora staccato”.

Grigoraș Dinicu a lăsat în urmă o discografie importantă, iar muzica sa rămâne un simbol al tradiției muzicale românești.