Current track

Title

Artist


Doi răniţi în urma unui accident petrecut în comuna Arbore. Șoferul era băut

#Postat de on martie 16, 2020

Doi răniţi în urma unui accident petrecut în comuna Arbore. Șoferul era băut

Poliţiştii suceveni au stabilit cauzele accidentului petrecut duminică dimineaţa, în comuna Arbore. Șoferul era băut şi din cauza vitezei a pierdut controlul asupra mașinii, care a intrat într-un şanţ, apoi s-a răsturnat pe un teren agricol.

Potrivit I.P.J. Suceava, şoferul de 21 de ani se afla pe drumul naţional 2K, în afara localității Arbore, având direcția de deplasare dinspre comuna Arbore spre comuna Iaslovăț. Ajungând pe un sector de drum în curbă la stânga, din cauza vitezei neadaptate, el a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă spre dreapta, a intrat în șanțul din apropierea şoselei și apoi pe un teren agricol, după care s-a răsturnat.

Șoferul și un pasager de 27 de ani, din Iaslovăţ, care se afla pe locul din dreapta față, au suferit leziuni. Pasagerul a rămas încarcerat în mașină și a fost necesară intervenția lucrătorilor ISU Suceava pentru extragerea acestuia. Cei doi bărbaţi au fost transportați la Spitalul Rădăuți.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate totodată probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. I s-a întocmit dosar penal.

The post Doi răniţi în urma unui accident petrecut în comuna Arbore. Șoferul era băut appeared first on JurnaldeRadauti.ro.