Daniel Vighi, prozator, eseist și publicist român

Daniel Vighi (n. 9 octombrie 1956, Lipova – d. 26 noiembrie 2022, Timișoara) a fost un prozator, eseist și publicist român, reprezentant important al generației optzeciste. Deși nu a debutat în cenaclul „Junimea” și nu a fost inclus în antologia Desant ’83, Vighi este considerat un exponent autentic al postmodernismului optzecist, formându-se în afara cercurilor literare bucureștene.

A absolvit în 1980 Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara, iar ulterior a devenit conferențiar universitar doctor la Catedra de Literatură Română și Comparată din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/ink-pen-fountain-pen-2294342

A fost activ civic, participând la Revoluția din decembrie 1989 de la Timișoara.

A debutat editorial în 1985 cu volumul de proză scurtă Povestiri cu strada Depozitului. A avut o activitate literară intensă, colaborând la proiecte culturale, filme documentare și proiecte multimedia, precum Boema de Timișoara sau Fahrplan für die sixties.

A primit o bursă de cercetare la Akademie Schloss Solitude (2002–2003), susținând prelegeri în orașe precum Stuttgart și Frankfurt.

Daniel Vighi a publicat numeroase romane, studii, eseuri și volume de proză scurtă. Printre cele mai importante opere se numără:

• Însemnare despre anii din urmă (1989)
• Decembrie, ora 10 (1997)
• Insula de vară (1999)
• Misterele castelului Solitude (2005)
• Cometa Hale-Bopp (2007)

A fost coautor al unor lucrări de istorie orală și memorie, precum Rusalii ’51. Fragmente din deportarea în Bărăgan, în colaborare cu Viorel Marineasa, și Deportarea în Bărăgan. Destine – documente – reportaje.

Daniel Vighi a fost distins cu numeroase premii literare, printre care:

• Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor (1985)
• Premiul ASPRO (1996, 1997)
• Premiul Fundației Principesa Margareta (2005)
• Premiul „Observator Cultural” pentru proză (2016), ex-aequo cu Mircea Cărtărescu.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, ASPRO, precum și membru fondator al Societății Timișoara și Alianței Civice. A contribuit la redactarea Memorandumului pentru construcția regională a României (2001) și a fost președinte al Atelierului Civic „Ariergarda” din Timișoara.