S-a întâmplat în 21 februarie 1961
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de admin on februarie 21, 2020
S-a născut la data de 21 februarie 1961, în municipiul Piatra Neamț. Liceul îl face tot în Piatra Neamț, la liceul „Petru Rareș”, iar în 1986 absolvă Facultatea de Geologie din București.Două persoane, își amintește Ticu, i-au insuflat pasiunea pentru alpinism: profesorul său de matematică de la liceul „Petru Rareș” (alături de care obișnuiau ei, elevii, să meargă pe munte și care preda atât de bine matematica, încât toți au intrat din prima la facultate) și un mare chirurg, tot din orașul său, o persoană care excela în domeniul profesional, fiind în egală măsură un îndrăgostit de munte.Se știe că, până în 1989, nu era suficient să fii pasionat și să-ți dorești să iei cu asalt un munte, mai trebuiau și aprobări, care nu se obțineau, și faptul de-a fi lăsat să ieși din țară, ceea ce nu se întâmpla.După 90, însă, zările erau deschise, vârfurile puteau fi cucerite. Constantin Lăcătușu este singurul român care a urcat pe cele mai înalte vârfuri ale celor șapte continente, în 8 ani și 166 de zile, începând cu vârful Elbrus (5642 m), în 1990, și terminând cu Masivul Vinson (4897 m), la 10 decembrie 2001:
– iunie 1990: Elbrus (5.642 m).
– 4 februarie 1995: Kilimanjaro (5.895 m) – ruta Marangu
-17 mai 1995: Everest (8.848 m) – premieră românească, ruta Pasul de Nord – creasta nordică – creasta nord-estică. [2]
-16 februarie 1996: Aconcagua (6.962 m) – ruta normală.
-4 iunie 1997: McKinley (Denali) (6.194 m) – prima ascensiune a unei echipe românești, ruta West Butress.
-25 aprilie 2000: Puncak Jaya (Piramida Carstensz) (4.884 m) – premieră românească, ruta Messner (creasta Estică).
-10 decembrie 2001: Masivul Vinson (4.897 m) – ruta normală.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/mountain-mount-everest-citadel-nepal-2237140/
Surse:
https://www.europafm.ro/alpinistul-constantin-lacatusu-la-aniversare/
http://miscareaderezistenta.ro/calendar/astazi-este-ziua-ta-constantin-ticu-lacatusu-48977.html
https://www.facebook.com/constantin.lacatusu
Alte articole găsiţi aici.
Nicolae Uszkai
The post S-a întâmplat în 21 februarie 1961 appeared first on Jurnal Spiritual.
Jurnal FM 