Constantin Golescu, boier și cărturar român

Constantin Golescu (cunoscut sub numele de Dinicu Golescu; n. 7 februarie 1777, Muntenia, România – d. 5 octombrie 1830, București, Țara Românească) a fost un boier și cărturar român, fiu al marelui ban din Țara Românească Radu Golescu și al Zoiței Florescu.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dinicu_Golescu#/media/Fi%C8%99ier:Dinicu_Golescu.jpeg

Pe 7 februarie 1777, pe moșia Golești din județul Argeș, s-a născut Constantin (Dinicu) Golescu, descendent pe linie paternă din Stroe Leurdeanu, mare vistiernic al domnitorului Matei Basarab și ctitor al bisericii locale, dar și aventurier cunoscut, condamnat la moarte pentru uciderea stolnicului Constantin Cantacuzino, însă grațiat și călugărit forțat la Snagov. Dinicu Golescu a beneficiat de o educație elenistă de înalt nivel la Academia Domnească din București și a urcat în ierarhia boierească până la rangul de mare logofăt. Prima sa călătorie notabilă ar fi avut loc înainte de 1815, când a fost observator într-o misiune diplomatică în Franța, în timpul lui Napoleon I.

După răscoala lui Tudor Vladimirescu din 1821, Dinicu Golescu, împreună cu alți boieri, s-a refugiat la Brașov, temându-se de represalii, dar deja cu o viziune reformatoare. S-a apropiat de monarhia rusă, iar în 1823 a întreprins o călătorie politică la Moscova. Un rezultat al acestor relații pro-ruse și anti-otomane, care aveau rădăcini în tradiția diplomatică a lui Dimitrie Cantemir și Nicolae Milescu, a fost lucrarea sa din 1826, „O Adunare despre tractaturile ce s-au urmat între prea puternica împărăție a Rusiii și Nalta Poartă”. De asemenea, a fost un apropiat al generalului Pavel Kiseleff, sub a cărui protecție a publicat, la Leipzig, prima revistă în limba română, Fama Lipshi pentru Dația (1827), urmată, doi ani mai târziu, de Curierul românesc, prima revistă românească, pe care a editat-o împreună cu tânărul Ion Heliade Rădulescu.

Dinicu Golescu a fost un spirit reformator luminat. În 1827, împreună cu Heliade, a înființat Societatea Literară, o fundație menită să sprijine teatrul, tipărirea de cărți și educația. Pe moșia sa, Golești, a fondat o școală-internat cu două secții („ghimnazicesc” și „filosoficesc”), unde au predat personalități precum Aaron Florian și Heliade Rădulescu. Această școală, deschisă elevilor din toate categoriile sociale, inclusiv robilor țigani, era revoluționară pentru acea perioadă, deși nu și pentru fete, deși Golescu plănuia să deschidă și o școală dedicată acestora, înainte de moartea sa prematură. În 1826, a scris și un tratat de etică intitulat Adunare de pilde bisericești și filosoficești, destinat elevilor săi.

Francmason inițiat în Elveția, Dinicu Golescu este cunoscut în istoria culturală a României nu doar prin călătoriile sale anterioare în Franța și Rusia, ci și ca un „descoperitor al Occidentului”, datorită celor trei călătorii din anii 1824, 1825 și 1826 în Europa Centrală. În aceste călătorii, care l-au dus până în Germania, Elveția și Italia de Nord, Golescu și-a plasat cei patru fii la studii: Radu, Ștefan, Nicolae și Alexandru Albu – viitori lideri ai Revoluției de la 1848. Însemnările sale de călătorie, deși scrise într-un stil mai subtil decât se credea, au livrat sfaturi reformatoare celor din țară și au influențat gândirea politică și culturală a epocii.

Memorialul său este considerat un punct de cotitură în istoria geopolitică modernă a României. Alexandru Davila, faimosul dramaturg, a fost nepotul său pe linie maternă. Descendenții săi, bătrânele domnișoare Golescu, trăiau încă la începutul anilor 2000 în Câmpulung-Muscel.

Sursa: https://mnlr.ro/dinicu-golescu/