Suceava
Page: 656
Un recidivist din Pătrăuți, arestat preventiv din luna decembrie 2020 pentru viol, violare de domiciliu și furt, a fost condamnat de magistrații de la Judecătoria Suceava la o pedeapsă de 6 ani și 7 luni de închisoare. Individul în vârstă de 24 de ani a intrat în casa unei femei de 63 de ani, tot […]
387 de elevi suceveni au lipsit luni, 29 martie, de la proba scrisă la limba și literatura română din cadrul simulării examenului de evaluare națională. Niciun elev din cei 4.977 prezenți nu a avut temperatura peste maximul admis şi nici unul nu a fost eliminat. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, au fost aprobate 26 de […]
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Șaru Dornei, a ajuns în arestul poliției județene după ce a condus o mașină deși nu are permis auto și era băut. Omul a încercat să scape, însă a fost reţinut după o urmărire de aproximativ 2 kilometri. Totul s-a petrecut seara trecută, 28 martie, […]
Situaţie dramatică pentru o femeie din Rădăuţi, nevoită să fugă de acasă din cauza bătăilor pe care le primeşte de la propriul fiu! Deşi situaţia conflictuală există de mai mult timp, iar recent femeia s-a văzut nevoită să se refugieze la rude aproape o săptămână, poliţia a fost alertată abia duminică, 28 martie. Un nepot […]
Peste 743.000 de lei ar urma să fie alocate în şedinţa de marţi, 30 martie, a deliberativului judeţean, pentru finanţarea unor cheltuieli necesare în urma incendiului care a afectat Palatul Administrativ din Suceava. Astfel, suma de 535.500 lei este necesară pentru lucrări de punere în siguranță a imobilului. La aceasta se adaugă în jur de […]
Persoanele de pe raza județului Suceava, aflate în carantină sau în izolare la domiciliu, pot apela numărul de telefon 0230.220.103, cu tarif normal, pentru a comunica direct și a transmite către autoritățile responsabile necesitățile de hrană, apă sau produse de igienă, informează Prefectura Suceava. La acest număr de telefon pot apela și reprezentanții autorităților publice […]
Programul de master „Nutriție și recuperare medicală” a fost acreditat de Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS), prin urmare va fi disponibil pentru studenţii Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) începând cu anul şcolar 2021-2022. Potrivit prorectorul Mihai Dimian, noul domeniu de masterat profesional are o capacitate de școlarizare de 50 de studenți […]
Trei persoane au fost rănite în această dimineață, 29 martie, în urma unui accident petrecut la ieșirea din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Coliziunea s-a produs în jurul orei 7.30 și au fost implicate o autoutilitară și un autoturism. La fața locului au fost trimise o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, dar și două echipaje […]
Un grup de voluntari ai Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS), coordonați de pr. Justinian-Remus Cojocar, au marcat sâmbătă, 27 martie, „Marșul pentru viață!”, printr-o promenadă cu bicicletele prin municipiul Suceava. Ei au purtat tricouri albe pe care erau inscripționate mesaje „Pentru viață”: „Viața e darul lui Dumnezeu!”, „Prețuiește viața!”, „Viața începe în momentul concepției!”, „Trăiește […]
Ultima zi a lunii martie aduce o premieră pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava. Este vorba despre piesa „Autoportret”, inspirat de Rose Ausländer, în regia lui Cosmin Panaite. În distribuție îi regăsim pe Luminiţa Andruh, Polya Zubati, Elian Agache, Costin Bucătaru, Radu Andonie. Premiera are loc în sală, miercuri 31 martie, de la ora […]
Jurnal FM 