Suceava
Page: 545
Astăzi, 8 octombrie 2021, a avut loc un accident rutier în localitatea Măzănești, între o autoutilitară și un microbuz. La fața locului au fost identificate 6 persoane, care sunt evaluate din punct de vedere medical. Din primele informații, toate sunt conștiente și cooperante. Toate persoanele au refuzat transportul la spital. Sursa: ISU Suceava
Un incendiu puternic a izbucnit la o gospodărie din localitatea Volovăț, astăzi, vineri, 8 octombrie 2021, după-amiază. La fața locului intervin pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Rădăuți cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2. „Incendiul este localizat și se lucrează pentru lichidarea acestuia. Pe lângă echipajele care au acționat în primă […]
În cursul serii și nopții precedente (intervalul orar 18:00-02:00) polițiștii Serviciului Rutier – IPJ Suceava, împreună cu lucrători din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier sprijiniți de lucrători din cadrul I.S.C.T.R, R.A.R și luptători S.A.S, au desfășurat o acțiune urmărindu-se cu preponderenţă depistarea în trafic a autovehiculelor destinate prin construcţie să transporte între 4+1 şi […]
Efectele unor situații de urgență pot fi limitate sau chiar eliminate, dacă sunteți conștienți de riscurile din jurul vostru și știți cum să acționați corect și la timp. Un incendiu în localitatea Sucevița, din data de 07.10.2021, a fost anunțat la 112 la ora 14:33. Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar […]
Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava și Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Neamț, din cadrul #ApeleRomaneSiret, au fost, timp de două zile, protagonistele unui exercițiu de simulare a producerii de inundații și accidente la construcții hidrotehnice., este o ocazie de a verifica și îmbunătăți modul în gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații. […]
Într-o pepinieră cantonală administrată de Romsilva-Ocolul Silvic Falcau din cadrul Direcției Silvice Suceava, se lucrează cu spor. Semănătura de toamnă este metoda optimă. Pepinierele silvice sunt permanente-destinate producerii puieţilor pe o perioadă îndelungată (decenii). Pentru producerea a două‐trei generaţii de puieţi se pot înfiinţa pepiniere volante sau provizorii, cu suprafeţe reduse, situate în apropierea terenurilor de împădurit. Peste doi ani, […]
Eusebiu Camilar (n. 7 octombrie 1910, satul Udești, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria – d. 27 august 1965, București, România) a fost un scriitor și traducător român, membru corespondent (din 1955) al Academiei Române. Sursa foto: www.comunismulinromania.ro Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Eusebiu_Camilar#/media/Fi%C8%99ier:Eusebiu_Camilar.jpg Biografie Părinții săi au fost țăranii Ion și Natalia Camilar (născută Motrici). A urmat cursurile școlii primare din satul natal și cele ale Liceului „Ștefan cel Mare” din Suceava, Colegiul Național „Ștefan cel […]
27 de contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, în valoare totală eligibilă de 211.076.947,23 de lei, au fost semnate de ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila. Dintre acestea, 13 contracte vizează modernizarea infrastructurii educaţionale și sociale, eficientizarea energetică, precum și reabilitarea străzilor și a sistemului de iluminat public în următoarele […]
Luni, 04.10.2021, la ora 23.55, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Burdujeni au fost sesizați de către o femeie de 20 ani, din municipiul Suceava, despre faptul că fratele ei de 35 de ani, a venit în stare de ebrietate de la serviciu și face scandal. Femeia a relatat faptul că, în 04.10.2021, în jurul […]
Luni, 04.10.2021, în jurul orei 06.50, un bărbat de 41 ani, din com. Mihălășeni, jud. Botoșani, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 17, în afara localităţii Pojorâta, a intrat în coliziune cu ansamblul de vehicule condus de un bărbat 44 ani, din com. Udești. În urma impactului o pasageră în vârstă de 53 de […]
Jurnal FM 