Suceava
Page: 520
Un incendiu a izbucnit în interiorul unei locuințe din municipiul Rădăuți, miercuri, 1 decembrie 2021. Datorită intervenției rapide a pompierilor, incendiul a fost localizat și lichidat cu rapiditate, fără a exista pericolul de propagare la întreaga casă de locuit. Pompierii militari au evacuat din camera incendiată un bărbat care prezenta arsuri la nivelul feței și […]
Ziua Națională a României a fost sărbătorită în centrul Sucevei de câteva mii de suceveni. De la cei mai mici și până la cei mai în vârstă, sucevenii au venit în număr mare la manifestările, de mai mică amploare, care au fost organizate astăzi, de 1 Decembrie, în Piața Tricolorului, la statuia Bucovina Înaripată. Manifestările […]
A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Cluj în 1958. A fost, pe rând, profesor de franceză și rusă, director al Casei de Cultură din Vatra Dornei, redactor la ziarul Zori noi din Suceava, director al Casei Regionale a Creației Populare Suceava, președintele Comitetului de Cultură și Artă al regiunii Suceava, redactor-șef al ziarului Zori noi, lector la Casa de Film nr. […]
Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat, în urma unor acţiuni desfăşurate în zona de competenţă, peste 27.000 pachete cu ţigări în valoare de 318.000 lei, marfă ce urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere din zonă. Un cetăţean ucrainean este reţinut pentru contrabandă, iar în continuare se […]
Luni, 29 noiembrie 2021, un incendiu produs în localitatea Cacica a fost anunțat la ora 12:19, la numărul 112. Militarii Gărzii de Intervenție Solca și Gura Humorului, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cacica, Arbore și Botoșana, au intervenit cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2 pentru localizarea […]
Cseke Attila, ministrul dezvoltării: Continuăm investițiile din bani europeni. 11 localități și 17 firme primesc bani pentru reabilitarea unităților școlare, pentru drumuri și pentru dezvoltarea companiilor 28 de noi contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, în valoare eligibilă totală de 217.517.211,45 de lei, au fost semnate de ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, […]
Astăzi, 28 noiembrie 2021, un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile pe raza localității Bogata. Au rezultat două victime dintre care una este inconștientă. Intervin la fața locului pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Fălticeni cu modul SMURD (autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2), o ambulanță SMURD TIM (Terapie Intensiva Mobila) cu […]
„Marcăm astăzi, un act istoric care a precedat, în 1918, cu doar câteva zile, un alt moment de suflet pentru neamul românesc și cel mai important al istoriei noastre, Marea Unire. După aproape un secol și jumătate de ocupație străină, Bucovina redevenea, la 28 noiembrie 1918, parte integrantă a teritoriului românesc.(…) Frumusețea aparte a Bucovinei, […]
Sâmbătă, 27.11.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infacțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 2 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de migranți. Incepând cu luna noiembrie 2021, cei doi inculpați, ambii […]
Jurnal FM 