Current track

Title

Artist


Suceava

Page: 499

Polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuți au  fost sesizați astăzi, 20 ianuarie  ora 17:00 de către mama adoptivă a unei minore de 14 ani din municipiul Rădăuți cu privire la faptul că fiica sa nu a mai revenit de la școală la domiciliu. S-a stabilit că minora *CATARANCIUC MIHAELA* de 14 ani a mers dimineață, […]

Mai multe arderi necontrolate şi incendii care au avut cauză folosirea focului deschis, lăsat nesupravegheat, pentru igienizarea terenurilor au solicitat interventia pompierilor. Aceste intervenții, pe  terenuri, sunt dificile deoarece de cele mai multe ori autospecialele pompierilor nu pot ajunge în zona focarelor de incendiu din cauza lipsei căilor de acces, nu exista surse de alimentare cu […]

Miercuri, 19 ianuarie, Militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Pojorâta, au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Pojorâta. La sosirea echipajelor, ardeau generalizat anexele gospodărești, cu pericol de […]

Toleranță zero față de infracțiunile la regimul rutier! În cursul zilei de ieri, 18 ianuarie 2022, alți 3 bărbați au fost reținuți de către polițiști și au ajuns în arestul IPJ Suceava. Un al patrulea tânăr a fost prezentat instatnței de judecată fiind emis mandat de arestare pentru 30 de zile. Duminică, 16.01.2022, în jurul […]

Marți, 18 ianuarie, pompierii suceveni au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și cu sprijinul celor de la SAJ, la un accident cu un autovehicul răsturnat în afara părții carosabile între localitățile Luncușoara și Securiceni. În urma evenimentului un bărbat a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Vom reveni cu detalii.

Un tir încărcat cu deșeuri plastice s-a răsturnat în afara părții carosabile pe raza localității Molid. Acesta a avariat un autoturism parcat în curtea unei proprietăți. O persoană din cele două aflate în autotren, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Pompierii au asigurat măsurile PSI la locul evenimentului. Au intervenit pompierii militari ai […]

Mărti, 18 ianuarie,la ora 1:30 a avut loc un accident rutier cu două autoturisme implicate in zona localității Hârtop. În urma evenimentului două persoane(bărbați) în vârstă în vârstă de 19 ani, respectiv 21 de ani au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare. Din nefericire, pentru un bărbat în vârstă de aproximativ 55 de ani, […]

„Petrecem împreună niște momente speciale, niște momente de naștere, s-a născut o  idee, un concept fotografic ce îi aparține lui Victor Rusu”, a spus dl. Mihai Pânzaru-Pim. „Consiliul Judetean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina” împreună cu prietenii artelor au  urat La mulți ani maestrului Mihai Pânzaru PIM! A fost o zi închinată fotografiei dar și graficii. În această lună, Asociaţia […]

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod galben. Interval de valabilitate: 17 ianuarie, ora 16 – 18 ianuarie, ora 08 Fenomene și zone vizate: intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, ninsori moderate cantitativ și viscol în zona de munte și local în jumătatea nordică.       Din […]

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat vineri,14 ianuarie, 8 noi contracte de #finanțare, în valoare totală de 34.523.712,65 de lei, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de MDLPA. Dintre acestea, un proiect are ca obiectiv creșterea competitivității unei întreprinderi mici și mijlocii, iar 7 proiecte vizează modernizarea infrastructurii socio-educaționale și creșterea […]