Current track

Title

Artist


Suceava

Page: 389

Un autotren s-a răsturnat în municipiul Rădăuți ( zona centurii spre Dornești). Intervin pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2). Potrivit ISU Suceava este vorba despre o betonieră răsturnată într-un sens giratoriu. A fost implicat doar conducătorul acesteia, căruia i se acordă primul ajutor de către echipajul […]

Prefectura Suceava a transmis, astăzi, că în vederea reducerii decalajului existent între momentul susținerii probei teoretice, respectiv a celei practice pentru obținerea permisului de conducere auto, prefectul Alexandru Moldovan a aprobat susținerea unei sesiuni suplimentare de examinare pe traseu, în data de 24 septembrie. Comisiile de examinare alcătuite din lucrători din cadrul Serviciului Public Comunitar […]

Militarii Detașamentelor de Pompieri Suceava și Rădăuți, împreună cu cei ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului, au intervenit cu șase autospeciale de stingere, o autoscară de intervenție la înălțime și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei săli de evenimente din comuna Șcheia. La sosirea echipajelor, ardeau cu […]

Muzeul Național al Bucovinei continuă seria proiectelor de educație muzeală adresate elevilor. În perioada 28 – 30 septembrie 2022, va avea loc lecția de muzeu Orașul subteran al furnicilor și termitelor, la Muzeul de Științele Naturii. Lecția de muzeu va prezenta cele mai ciudate, curioase și fascinante specii de furnici care trăiesc în România (furnica […]

La data de 18.09.2022, ora 08.36, Secţia 11 Poliție Rurală Pojorâta a fost sesizată despre faptul că, pe DN17 în localitatea Sadova a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto pare a fi sub influența băuturilor alcoolice. ​Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că în timp […]

Dumninică, 18 Septembrie 2022, în jurul orei 08:30, în timp ce conducea autoutilitara pe DN 17, din direcţia municipiul Suceava spre municipiul Vatra Dornei, un bărbat de 43 de ani din județul Iași a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Din accident a rezultat rănirea unui pasager din autoturismul condus de bărbatul de 43 de […]

Polițiștii suceveni continuă acțiunile pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și pentru depistarea conducătorilor auto care consumă alcool sau substanțe cu efect psihoactiv. De această dată, activitățile sunt desfășurate în cadrul Proiectului ROADPOL Safety Days, destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la importanța respectării regulilor de circulație. […]

I.P.J. Suceava: Un rucsac folosit poartă aceleași vise de copil ca unul nou. O parte distinctă în spectrul delincvenţei juvenile şi a violenţei în mediul şcolar o constituie abandonul şcolar şi absenteismul şcolar, prime etape în dezvoltarea unui comportament delictual. Fenomenul trebuie tratat şi abordat în mod aparte datorită specificului indus de mediul de desfăşurare, […]

Sâmbătă, 17 septembrie 2022, în jurul orelor 08:40 , un bărbat a condus autoturismul pe DN 2H, raza localitășii Grănicesti – sat Slobozia Sucevei, județul Suceava și a intrat în coliziune față-spate cu un alt autoturism, care avea aceeași direcție de deplasare. În urma  accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unui pasager din cel […]

Sâmbătă, 17 septembrie 2022, la ora 09.30, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Rădăuți, județul Suceava, a condus autoturismul pe o alee cu acces către strada Putnei, iar când a ajuns la intersecția cu strada Putnei a fost acroșat din partea dreaptă de către un biciclist în vârstă de 14 ani. […]