Suceava
Page: 246
2023 a fost decretat ,,Anul Ciprian Porumbescu” și, cu această ocazie, Muzeul Național al Bucovinei, în parteneriat cu Muzeul Olteniei din Craiova și cu sprijinul Universității din Craiova, organizează o expoziție itinerantă dedicată marelui compozitor intitulată Ciprian Porumbescu – 170. O viață, o epocă, un ideal. Expoziția va fi vernisată joi, 15 iunie 2023, […]
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgența „Bucovina” al județului Suceava au intervenit în cazul unui autoturism a ieșit în afara părții carosabile, în localitatea Ilișești din județul Suceava. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul unui echipaj […]
Un dosar penal la regimul rutier a fost întocmit de către polițiștii suceveni luni, 12 iunie 2023, la ora 18.20, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DJ 178 din comuna Burla, autoturismul condus de un localnic de 23 de ani. Sursa foto: https://pixabay.com/ro/illustrations/afaceri-id-ul-permis-de-conducere-5851887/ În urma verificărilor efectuate […]
Luni, 12 iunie 2023, în jurul orei 10:10, o patrulă din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus a oprit pentru control pe raza localității, autoutilitara condusă de un bărbat de 31 de ani din comuna Putna, care transporta material lemnos. Întrucât conducătorul auto nu a putut prezenta documentele de proveniență pentru materialul lemnos transportat, polițiștii […]
Muzeul Național al Bucovinei continuă seria proiectelor educaționale și vă invită în perioada vacanței de vară la Muzeul de Științele Naturii la atelierul de educație muzeală „Magia plantelor”. Proiectul educațional se va desfășura în două serii: între 3 – 7 iulie și 31 iulie – 4 august 2023. În fiecare serie se pot înscrie maximum […]
Sediul Poliției Județene Suceava va fi reabilitat energetic, în cadrul unui program finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). I.P.J. Suceava anunță lansarea proiectului ,,Creșterea eficienței energetice – Lucrări de reabilitare termică și modernizare la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și sediul secundar din Suceava al U.M. 0807 Iași”, „PNRR: Fonduri pentru România modernă […]
ISU Suceava: Marți 13 este Ziua informării preventive. Ziua Informării Preventive este organizată anual, de câte ori data de 13 coincide cu o zi de marţi, fiind o inițiativă a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) care, începând cu anul 2011, s-a raliat evenimentului derulat la nivel european, identificând astfel încă o oportunitate de […]
Pentru cinci șoferi în stare de ebrietate, polițiștii suceveni au întocmit dosare penale. Duminică, 11 iunie 2023, la ora 16:21, o patrulă din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Malini a oprit pentru control pe raza localității Rotopăești autoturismul condus de un bărbat din comuna Păltinoasa. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de […]
Jurnal FM 