Current track

Title

Artist


Sibiu

Page: 58

La data de 26 noiembrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Veștem, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, violare de domiciliu, distrugere, lovire sau alte violențe, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice. În fapt, la data […]

La data de 25 noiembrie 2023, în jurul orei 20.00, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au depistat trei sibieni, în vârstă de 29, 36, respectiv 39 de ani, în timp ce încercau să sustragă cabluri electrice din incinta unei societăți de pe raza municipiul Sibiu. Asupra celor trei bărbați au […]

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au răspuns prompt, în week-end-ul ce a trecut, unui număr de 129 de solicitări venite pe numărul de urgență 112. Dintre acestea, în 117 situații a fost necesară acordarea asistenței medicale de urgență de către echipaje de prim-ajutor medical calificat SMURD, iar patru intervenții au fost pentru stingerea unor incendii.  […]

Meteorologii au emis alerte de tip Cod portocaliu și galben de viscol și intensificări ale vântului: Administrația Națională de Meteorologie a emis Avertizare meteorologică COD : ROȘU duminică, 26 noiembrie 2023, la ora : 10:00 Intervalul : conform textelor; Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor; Mesaj : MESAJ 1 AVERTIZARE […]

Ziua Națională a României sărbătorită la Mediaș – cu prilejul Zilei Naționale a României, 1 Decembrie, Primăria Municipiului Mediaș a pregătit un program bogat dedicat acestei sărbători, care va cuprinde momente artistice, lansări de carte și dezbateri având ca temă Marea Unire, dar și mult așteptatul ceremonial de defilare.          Întregul program dedicat acestei zile […]

Fostul protopop al municipiului Mediaș va primi titlul de Cetățean de Onoare post-mortem al municipiului Mediaș. Acest lucru se va întâmpla la ședința lunii noiembrie a Consiliului Local Mediaș programată miercuri, 29 noiembrie, de la ora 16:00. Foto novatvPărintele protopop pensionar Ioan Găban a încetat din viață în luna aprilie 2022. Acesta a decedat la vârsta de 88 ani.  Ioan Găban a slujit Biserica Ortodoxă Romană între anii 1956-2020, iar în perioada 1983-2006, a fost protopop al Mediașului. Acesta a slujit vreme de 37 de ani la Catedrala din Mediaș, potrivit sibiu100.ro.

Pentru că vremea se va înrăutăți, atragem atenția conducătorilor auto, dar și pietonilor cu privire la necesitatea adoptării unei conduite preventive, menite să scadă riscul implicării în evenimente rutiere cu consecințe grave. “În aceste condiții, le recomandăm șoferilor să circule cu viteză redusă, să mărească distanța între autovehicule și să se asigure foarte bine înaintea oricărei manevre de schimbare a direcției […]

Joi, 23 noiembrie 2023, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut doi bărbați, unul în vârstă de 22 de ani, din județul Vaslui, și unul în vârstă de 25 de ani, din județul Sibiu. Cei doi sunt cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat după ce ar fi […]

Lucrări de modernizare în cartierul Gloria – în cartierul Gloria din municipiul Mediaș se desfășoară în prezent un proiect finanțat din fonduri europene, constând în lucrări de înlocuire a rețelelor de apă și canalizare. VIDEO   După finalizarea acestora, municipalitatea intenționează modernizarea cartierului prin amenajarea de locuri de parcare și refacerea infrastructurii rutiere. De asemenea, […]

Directori de proiect vor fi trei cercetători internaţionali de la universităţile Stanford (SUA), Opole (Polonia) şi Queen Mary (Londra), care se vor alătura echipelor Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Miercuri, 22 noiembrie 2023, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a făcut publice rezultatele preliminare ale celei de-a doua etape a competiţiei dedicate atragerii de cercetători de […]