Current track

Title

Artist


Sibiu

Page: 29

Joi, 11 aprilie 2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J.Sibiu au desfășurat o acțiune specifică pe linia prevenirii și combaterii comerțului cu produse contrafăcute și evaziunii fiscale, pe raza municipiului Sibiu. Ca urmare a controlului efectuat într-un complex comercial din municipiul Sibiu, polițiștii au identificat două societăți comerciale, reprezentate de către doi bărbați, în […]

Din primele cercetări efectuate a rezultat că , în timp ce traversa drumul pe trecerea pentru pietoni amplasată în apropiere de intersecția cu Bulevardul Victoriei, un sibian în vârstă de 33 de ani a fost acroșat de un autoturism al cărui conducător auto a părăsit locul producerii evenimentului. Pietonul a fost transportat la spital conștient. […]

La data de 11 aprilie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut doi tineri, ambii în vârstă de 17 ani, din Slimnic, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice. În fapt, la data de 1 aprilie a.c., în jurul orei 20.00, în timp ce […]

Pe scena celei de-a 7-a ediţii a Festivalului – Concurs „Lucreţia Ciobanu”, Daniela Cîmpean, preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu, a oferit un cadou-surpriză dansatorilor de la Junii Sibiului: o peană de june, confecţionată în Gura Râului.  Foto Turnul Sfatului În acest an, „Junii Sibiului” marchează 8 decenii de activitate neîntreruptă, fiind cel mai vechi ansamblu folcloric […]

În urma angajamentului ferm asumat în data de 5 aprilie a.c. de către reprezentanţii Confindustria România de a susţine demersurile Aeroportului Internaţional Sibiu în vederea dezvoltării de conexiuni aeriene către şi dinspre regiuni de interes din Italia, reprezentanţii Aeroitalia au fost prezenţi în cursul zilei de ieri la Aeroportul Internaţional Sibiu. La întâlnire au participat […]

În perioada 25 martie – 29 martie 2024 s-a desfăşurat Campania naţională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care desfăşoară activităţi din domeniile ” Învăţământ preşcolar” – CAEN 8510 şi ” Activităţi de îngrijire zilnică pentru copii” – CAEN 8891. În […]

Sesiunea Județeană de Comunicări Știinţifice a Profesorilor de Limbi moderne din județul Sibiu a avut loc în data de 9 aprilie 2024, organizată fiind de Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu și de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, cu participarea profesorilor de limbi moderne din mediul universitar, pre-universitar dar și cu participarea studenților de la Facultatea de Litere și Arte din Sibiu.  La deschiderea oficială organizată în Aula Facultății de Litere și […]

Strada Mălinului, tronsonul dintre str. Viilor şi str. Răchitei, va fi reabilitată. Primăria Sibiu a demarat o procedură de achiziţie pentru execuţia lucrărilor.  „În contextul dezvoltării acestei zone din punct de vedere urbanistic, dar şi pentru a viabiliza accesul spre viitorul Complex pentru agrement şi ecoturism Guşterland, investiţia de pe str. Mălinului este foarte importantă […]

Semnarea contractelor de finanțare pentru programele sportive din Mediaș – marți, 9 aprilie 2024, primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman, a semnat la sediul municipalității trei contracte de finanțare pentru programe sportive. Finanțarea este acordată de la bugetul local al municipiului Mediaș prin Clubul Sportiv Municipal Mediaș pentru structuri sportive de drept public și privat. […]

Consiliul Judeţean Sibiu şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu au inaugurat marţi, 9 aprilie 2024, o nouă investiţie realizată în domeniul infrastructurii sociale, de această dată cu finanţare exclusiv din fonduri locale, respectiv din bugetul local al judeţului Sibiu. Este vorba despre Pavilionul I al Centrului de îngrijire şi asistenţă pentru […]