Current track

Title

Artist


Sibiu

Page: 164

Începând din 9 septembrie, Sibiul găzduiește timp de trei zile cel mai mare eveniment din România dedicat chitariștilor – Guitar Meeting. Sibiu Guitar Meeting a ajuns la cea de-a VIII-a ediție. Evenimentul cuprinde mai multe activități, printre care Concertul Manifest, la care sunt așteptați aproximativ 500 de chitariști care vor cânta în același timp 20 de piese folk-rock, […]

Pentru scutirea de la plata taxei de salubrizare, sibienii care dețin un imobil nelocuit/neutilizat trebuie să depună anual, până în 30 septembrie, o declarație prin care să ateste/să reconfirme că respectivul imobil are în continuare acest statut, conform prevederilor Regulamentului de instituire și administrare a taxei speciale de salubrizare, art. 3, aprobat prin HCL 35/2021. Împreună […]

A început școala iar pentru siguranța elevilor, în primul rând, dar și pentru fluența traficului rutier, polițiștii rutieri vor intensifica acțiunile de verificare a respectării regulilor de circulație în imediata apropiere a unităților de învățământ. În acest context, încă din anul 2021, la propunerea polițiștilor din cadrul Biroului Rutier Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, în calitate […]

Sâmbătă, 3 septembrie, la ora 12:30, s-au afișat rezultatele finale ale examenului national de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2022. La nivel național, rata de promovare (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare), înregistrată la sesiunea august-septembrie 2022 a examenului național de Bacalaureat, după soluționarea contestațiilor, este de 35,4% (mai cu mare cu 2,9% față de […]

În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul ISU Sibiu au fost solicitați la un număr total de peste 53 de misiuni, dintre care 38 au fost cazuri medicale. De asemenea, pompierii militari au intervenit pentru localizare și lichidarea a două incendii, după cum urmează: • Ieri, în jurul orei 11:40, pompierii Detașamentului Sibiu […]

Inspectoratul de Poliției Județean Sibiu, transmite că a luat toate măsurile necesare pentru un început de an școlar în liniște și siguranță, fiind efectuate verificări înainte de reluarea cursurilor, dar și stabilite prioritățile de acțiune după ce elevii vor începe efectiv orele. Pentru asigurarea climatului de siguranţă publică, în incinta şi zona adiacentă unităţilor de […]

Sâmbătă, 3 septembrie 2022, circulația rutieră va fi închisă pe raza județului Argeș, anunță IPJ Sibiu, pentru toate categoriile de autovehicule, pe DN 7C (Transfăgărășan), în intervalul orar 07.00 – 18.00, pe tronsonul cuprins între km 62+100 și km 116+808, având în vedere traseul și programul competiției sportive de înot, ciclism și alergare TRANSFIER 2022. […]

16 cetățeni străini care se aflau în ședere ilegală și desfășurau activități lucrative la o societate comercială din Sibiu au fost depistați ieri de polițiștii de imigrări. Atât societatea comercială cât și cei aflați ilegal au fost sancționați. La data de 1 septembrie, polițiștii Biroului pentru Imigrări al Județului Sibiu au efectuat un control la […]

Acțiunile polițiștilor de la rutieră au drept scop prevenirea evenimentelor grave din trafic, iar respectarea regulilor de circulație de către toți cetățenii ar reduce semnificativ tragediile care se întâmplă în jurul nostru. Deși statistica ne arată că numărul și consecințele accidentelor rutiere sunt în scădere, dramele care se întâmplă pe drumurile din țară ne cutremură […]

Miercuri, 31 august, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 42 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu. Bărbatul este bănuit că, la data de 28 august, în jurul orei 00,30, în calitate de angajat al unui local din municipiul Sibiu, […]