Național
Page: 7
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni în colaborare cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, cu sprijinul Direcțiilor Județene de Tineret și Sport și al Patriarhiei Române, organizează în acest an cea de-a XV-a ediție a Programului de Tabere „ARC”. Gheorghe Cârciu, secretar de stat al DRP: “Lansăm astăzi cea de-a XV-a ediție a Programului de […]
Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a identificat în primul trimestru din acest an un număr de 395 de cazuri de consum fraudulos, 201 dintre acestea fiind la gaze naturale, iar 194 la rețeaua de energie electrică. Cantitatea de energie sustrasă în cele 395 de cazuri descoperite anul acesta se ridică la circa […]
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de marcat electronice fiscale (AMEF), a anunţat vineri Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, conform Ziarul Financiar. Foto […]
Flacăra Jocurilor Olimpice Paris 2024 a fost aprinsă, astăzi, 16 aprilie, la Archaia Olympia, cu 100 de zile înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor de vară de la Paris (26 iulie – 11 august). Mişcarea Olimpică din România a fost reprezentată la Ceremonie de preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român Mihai Covaliu, de campioana olimpică […]
Romsilva va reîmpăduri peste 340 de hectare de pădure afectate de calamități naturale, folosind fonduri europene din Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția totală se ridică la 18,2 milioane de lei. Suprafața de reîmpădurire va fi împărțită între județele Brăila, Argeș, Dolj și Bihor. Vor fi plantați aproximativ 1,5 milioane de puieți forestieri. Pe […]
Cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu pentru a fi alături de cei dragi de sfintele sărbători de Paşte, CFR Călători va asigura un program de transport special. Prin urmare, în perioada minivacanţei 30 aprilie/1 mai – 6/7 mai 2024, pasagerii au […]
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Judeţene, efectuează plata aferentă ajutorului de stat în sectorul bovinelor de carne şi al bubalinelor, aprobat de Guvernul României sub formă de grant în valoare de 100 euro/cap de animal. Suma plătită este în valoare de 51.027.656 lei şi se acordă de la bugetul de […]
Astăzi, 9 aprilie, intră în vigoare noi norme europene care stabilesc standarde comune pe piața internă în ceea ce privește transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică. Aceste norme le permit cetățenilor să identifice mesajele care încearcă să le influențeze opiniile și deciziile politice. Normele favorizează o dezbatere democratică deschisă și alegeri libere, corecte și stabile. […]