Mureș
Page: 84
Săptămâna prevenirii criminalităţii: „În perioada 22-26 mai, la nivel naţional se derulează o nouă ediție a manifestării „Săptămâna prevenirii criminalităţii”, al cărei scop este transmiterea către populaţie a unor mesaje antivictimale şi antiinfracţionale. Prin colaborarea dintre structurile de analiză şi prevenire a criminalităţii, siguranță școlară, ordine publică, criminalistic şi poliţie rutieră, şi în anul acesta […]
Un mureșean este cercetat penal pentru transport ilegal de material lemnos. Astfel, marți, 16 mai 2023, polițiștii Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Brașov, au executat o acțiune pe linia prevenirii faptelor ilicite din domeniul silvic. În urma activităţilor desfăşurate, a fost […]
La data de 15.05.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, cercetat pentru trafic de droguri de risc. video Măsura a fost dispusă după ce, la aceeași dată, 15.05.2023, procurorii Direcţiei de Investigare […]
Echipajul elicopterul SMURD 340 de la Tg. Mureș a intervenit astăzi, 15 mai, pentru salvarea vieții unui nou născut din Bacău, de la Secția Neonatologie- Maternitatea Bacău, informează Spitalul Județean de Urgență Bacău. Nou născutul aflat în stare gravă, diagnosticat cu ,,Malformație Congenitală” a fost transferat de pe Heliportul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, în […]
S-a dat undă verde pentru legătura cu Autostrada Transilvaniei! Agenția pentru Protecția Mediului Mureș a emis acordul pentru tronsonul de legătură între strada Budiului și Autostrada Transilvaniei, parte integrantă a inelului 3 de ocolire al municipiului Târgu Mureș! Prin acest proiect se urmărește scăderea numărului de mașini care circulă în prezent pe strada Gheorghe Doja […]
UAT Orașul Luduș, Județul Mureș anunță începerea activităților pentru implementarea proiectului „Amplasare puncte de reîncărcare vehicule electrice”, finanțat din bugetul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C10: Fondul local, Investiția I.1.3-: Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare vehicule electrice, informează Primăria Luduș. Obiectiv general al proiectului: Acoperirea deficienței în ceea […]
Jurnal FM 