Current track

Title

Artist


Brasov

Page: 257

În noaptea de sâmbătă spre duminică,  15/16 octombrie 2022, în intervalul orar 20.00 – 06.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secțiile 1-5 Poliție, Biroul Rutier, Biroul de Investigații Criminale, Serviciul pentru Acțiuni Speciale Brașov, împreună cu jandarmi și polițiști locali, au organizat și desfășurat o acțiune, cu efective mărite, pe raza municipiului Brașov, […]

Sâmbătă, 15 octombrie 2022, în intervalul orar 11,00 – 13.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secțiile 1-5 Poliție și Biroul Rutier, împreună cu polițiști locali, au organizat și desfășurat o acțiune pe raza municipiului Brașov, ce a avut ca scop identificarea și aplicarea măsurilor legale împotriva persoanelor care practică cerșetoria, precum și depistarea […]

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Victoria efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. Astfel, sâmbătă,  15 octombrie 2022, în jurul orei 11,10, în cadrul unei acțiuni pe linie rutieră, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 20 ani, […]

Comediantul Doru Octavian Dumitru vă invită la spectacolul ,,BURICUL PĂMÂNTULUI”  în data de 18 octombrie, de la ora 19.00 la Centrul Cultural Reduta. „Cred cu tot sufletul și bazat pe toată experiența mea profesională de până acum, în puterea vindecătoare a comediei. Cred că abilitatea de a râde inteligent rămâne cea mai dinamică formă de […]

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. Astfel, sâmbătă, 15 octombrie 2022, în jurul orei 01.10, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 22 ani, din municipiul București, care […]

„Salvamontiștii din cadrul Salvamont Brașov și jandarmii Postului Montan Sâmbăta au reușit, după o intervenție care a durat 10 ore, să salveze un turist ucrainean care se pierduse pe munte. În data de 14 octombrie, în jurul orei 18.00, în urma unui apel pe 112, am primit informația că un turist a rămas blocat pe […]

Vineri, 14 octombrie 2022, în jurul orei 18.25, polițiști din cadrul Poliției Orașului Ghimbav au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 41 ani, care conducea o autoutilitară pe strada Pieții din orașul Ghimbav, județul Brașov. Sursa foto: https://pxhere.com/en/photo/971078 Cu ocazia solicitării conducătorului auto de a-i fi efectuată testarea din punct de […]

Polițiștii au reținut 1 certificat de înmatriculare pentru lipsa I.T.P. Vineri, 14 octombrie 2022, în intervalul orar 10.00 – 11.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier și Biroului Rutier Brașov au desfășurat o campanie educativ-preventivă ce a abordat principalele cauze care conduc la creșterea riscului rutier. Polițiștii rutieri au oprit regulamentar participanții la trafic, au împărțit […]

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, alături de celelalte structuri cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice, au continuat activitățile specifice, desfășurând atât activități de informare cu privire la necesitatea respectării normelor de conviețuire socială, cât și de prevenire și combatere a faptelor antisociale. Astfel, la data de 14 octombrie 2022, în […]

Motto: „Iară nu suntu vremile supt cârma omului, ci bietul om supt vremi.”– Miron Costin, cronicar   Stimați cititori, privitori, ascultători și dragi amici, astăzi voi continua obiceiul de fiecare sâmbătă, de trecere în revistă a câtorva evenimente din istoria mai îndepărtată ori mai apropiată a spațiului românesc și a celui universal, evenimente care s-au […]