Brasov
Page: 252
Sâmbătă, 22 octombrie 2022, în intervalul orar 11.30-15.30, polițiști din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Brașov, în colaborare cu polițiști ai Serviciului Rutier și Serviciului Ordine Publică, au organizat și desfășurat o acțiune cu efective mărite pe raza localităților Rupea, Bunești, Viscri, Dacia, Cața, Racoș, Măieruș, Crizbav și Homorod, precum și pe tronsoanele […]
Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Hoghiz efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”. În fapt, la data de 22 octombrie 2022, în jurul […]
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în data de 22/23 octombrie 2022, în intervalul orar 20.00 – 06.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secțiile 1-5 Poliție, Biroul Rutier, Biroul de Investigații Criminale, Serviciul pentru Acțiuni Speciale Brașov, împreună cu jandarmi și polițiști locali, au organizat și desfășurat o acțiune, cu efective mărite, pe […]
Polițiști din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. Sursa foto: https://pxhere.com/en/photo/970712 În fapt, la data de 23 octombrie 2022, în jurul orei 00.40, pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Făgăraș a avut […]
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, alături de celelalte structuri cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice, au continuat și în acest sfârșit de săptămână activitățile specifice, desfășurând atât activități de informare cu privire la necesitatea respectării normelor de conviețuire socială, cât și de prevenire și combatere a fapteleor antisociale. Sursa foto: […]
Sâmbătă, 22 octombrie 2022, în intervalul orar 14.00 – 16.00, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara – Posturile de Poliție Prejmer și Tărlungeni, au organizat și desfășurat o acțiune pe linie de sivicultură pe raza localității Zizin. Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/lemn-lemn-de-foc-gr%c4%83mad%c4%83-de-lemn-2042356/ Cu ocazia activităților desfășurate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 170/2010 privind stabilirea […]
Jurnal FM 