Current track

Title

Artist


Barlad

Page: 608

Militantul britanic anti-UE Nigel Farage a declarat joi că acordul comercial încheiat de Marea Britanie şi Uniunea Europeană nu este perfect, dar reprezintă „un pas important înainte”, relatează Reuters, citată de Agerpres. „Bineînţeles că sunt îngrijorat, dar este acesta progres? Suntem mult mai bine decât eram acum cinci ani? Absolut”, a afirmat Farage pentru Sky News. El a […]

Primele doze de vaccin împotriva COVID-19 ajung în țară pe la Vama Nădlac 2, vineri, în ziua de Crăciun, în jurul orei 12.00, anunță Grupul de Comunicare Strategică. Vaccinul ajunge în România chiar în prima din Zilele europene ale vaccinării, care se desfășoară în perioada 25-27 decembrie. Acțiuni legate de acest eveniment vor fi organizate în București și în toate […]

Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp chiar de către al doilea om din România. Nimeni nu se aștepta la o asemenea veste. La mai puțin de 24 de ore după ce noul Executiv a intrat în pâine, explodează bomba politică a momentului. Se desființează o cameră a Parlamentului Anunțul a fost făcut […]

Peste 450 de poliţişti vasluieni vor fi la datorie în perioada minivacanței de Crăciun și vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor, atât a celor ce se comit cu violenţă cât şi a celor care vizează patrimoniul. De asemenea poliţiştii rutieri vor desfăşura activităţi pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere şi pentru fluidizarea traficului rutier.  Peste […]

Obiceiul poliţiştilor vasluieni de a oferi cadouri copiilor instituţionalizaţi, cu prilejul sărbătorilor de iarnă, a continuat și anul acesta. Acest centru se află sub ocrotirea Inspectoratului de Poliţie Județean Vaslui încă din anul 1990, copiii fiind vizitați în perioada marilor sărbători religioase. Astfel, nici acest sfârșit de an nu a constituit o excepție, Centrul Şcolar […]

Consilierii municipali vasluieni au aprobat fără prea multe discuții proiectul de hotărâre propus de municipalitate privind nivelul taxelor și impozitelor locale ce vor fi percepute în anul 2021. Acestea, precum și taxele speciale vor crește cu doar 3,8%, respectiv se vor indexa doar cu rata inflației, primarul Pavăl anunțând că intenționează să păstreze facilitățile fiscale, inclusiv reducerea sau scutirea […]

Situația epidemiologică la nivelul județului Vaslui astăzi, 23 decembrie 2020, conform informațiilor oferite de Direcția de Sănătate Publică Vaslui, se prezintă astfel: – 9775 de cazuri confirmate cu noul coronavirus:-262 de persoane internate în spital; – 11 persoane internate fiind din alte județe: -243 pe secții (asimptomatici 18, forme ușoare 29, forme medii 129, forme […]

Peste 200 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au acționat în ultimele 24 de ore, la nivel județean, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în contextul pandemiei Covid-19. În vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, Inspectoratul de Politie Județean Vaslui, cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Vaslui,  Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, Poliției Locale și […]

           În această dimineață, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, au pus în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară la adrese de pe raza comunei Tătărăni, județul Vaslui.          Astăzi, 23 decembrie a.c., peste 60 de polițiști, 8 […]

Evenimentul a fost gândit inițial ca un prilej de promovare al politicilor Uniunii Europene privind egalitatea de șanse și gen și de celebrare a femeilor din județul Vaslui care au avut succes în diferite domenii de activitate și care reușesc să îmbine viața profesională cu cea de familie, însă au trebuit să se adapteze vremurilor, […]