Current track

Title

Artist


Barlad

Page: 582

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut marți, 12 ianuarie a.c., la Palatul Cotroceni, o conferință de presă.   Președintele României:   ,,Da, cu economia deficitară nu cred că suntem chiar așa deficitari. S-a dovedit că măsurile luate de Guvern, anul trecut, au fost cele corecte și contracția economică a fost de până în 5%, însă este […]

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că îngheţarea salariilor bugetarilor este o măsură justă, în condiţiile crizei economice actuale, întrucât sunt mai puţini bani la buget.   ,,Măsura îngheţării salariilor mi se pare una justă. Noi suntem în plină pandemie, suntem în criză economică, suntem în faza în care încercăm prin vaccinare şi prin restricţii […]

CNAIR informează că în data de 15.01.2021, în intervalul orar 00:05 – 06:00, emiterea rovinietelor și a peajelor (locuri de taxare ) va fi întreruptă ca urmare a unor lucrări de actualizare a tehnologiilor sistemului informatic. Astfel, informăm utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi că: – achitarea peajului pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Fetești și […]

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Iași a confirmat două cazuri de pestă porcină africană (PPA) la porcii mistreți vânați pe Fondul de Vânătoare 37 Cârja. De asemenea, Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București a confirmat un caz de pestă porcină africană la un porc mistreț vânat pe Fondul de Vânătoare 2 Negrești. „DSVSA […]

Sindicaliștii afiliați Federației PUBLISIND organizează, miercuri, un miting în fața Ministerului Muncii și Protecției Sociale și alte acțiuni similare în fața prefecturilor din Bacău, Timiș și Cluj. Sindicaliștii cer eliminarea inechităţilor salariale din sistemul public, aplicarea Legii-cadru privind salarizarea bugetarilor şi corelarea creşterii salariului minim cu majorarea preţurilor de consum, conform comunicatului. Aceștia vor o […]

Actor al Teatrului Naţional Bucureşti de peste 50 de ani, Mișu Fotino s-a născut pe 14 septembrie 1930, în Bucureşti. Copilăria şi adolescenţa și le-a petrecut la Braşov, unde tatăl său, Mişu Fotino – fondator al Teatrului de Stat din Braşov -, era actor. A jucat împreună cu tatăl său încă de când era foarte mic, debutând […]

Situația epidemiologică la nivelul județului Vaslui astăzi, 12 ianuarie 2021, conform informațiilor oferite de Direcția de Sănătate Publică Vaslui, se prezintă astfel: – 11108 cazuri confirmate cu noul coronavirus:-201 persoane internate în spital – 4 persoane internate fiind din alte județe: 190 pe secții (asimptomatici 0, forme ușoare 25, forme medii 96, forme severe 69) […]

O navă spațială care orbitează Jupiter a descoperit un semnal radio FM de la Ganymede, una dintre lunile gigantului gazos. Descoperirea marchează prima dată când un semnal a fost detectat de la Ganymede. Patrick Wiggins, ambasadorul NASA Utah, a avertizat că probabil nu sunt extratereștri, potrivit KDFW. „Nu este E.T.”, a spus Wiggins. „Este mai […]

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că se va vaccina public împotriva Covid-19 vineri, 15 ianuarie. „Vineri, 15 ianuarie, începe a doua etapă, în care e prevăzută vaccinarea, de exemplu a personalului din învățământ, a persoanelor de peste 65 de ani, a persoanelor cu comorbidități și a personalului numit esențial, de exemplu Administrația Prezidențială, Guvernul ș.a.m.d. […]

Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse la București pe cale terestră, a anunțat marți Comitetul de coordonare a vaccinării.Recomandarea pentru vaccinul Moderna este de administrare în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta de peste 18 ani. Cele două variante de vaccinuri disponibile […]