Barlad
Page: 466
Tonitza a fost un pictor şi grafician român, interpret al „tristeţelor luxuriant colorate” şi al unor sincere simţăminte de revoltă mocnită şi îndelung resemnată. La fel ca şi în cazul altor artişti, viaţa lui Tonitza se împleteşte cu creaţia sa. S-a născut la 13 aprilie 1886 la Bârlad, primul dintre cinci copii ai Anastasiei şi […]
Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, în sensul exceptării copiilor mai mici de trei ani de la plata cheltuielilor repartizate într-un imobil după numărul de persoane. Adică, nu va fi plătită întreținerea și pentru aceștia, conform proiectului, care urmează să treacă și de votul […]
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat pentru motorina aferentă trim. III și IV, anul 2020, anunță APIA astăzi, 12 aprilie 2021, într-un comunicat transmis pentru AGROINFO. Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, aduce la cunoștința opiniei publice că a început să efectueze plățile aferente […]
Victor Socaciu a fost diagnosticat cu COVID-19, artistul fiind internat vineri în spital. Cu doar câteva zile înainte, muzicianul participase la un festival de folk. Victor Socaciu se află în acest moment în spital, artistul fiind internat încă de vineri în spital, unde a fost diagnosticat cu COVID-19. Vestea a fost confirmată de către colegul […]
Polițiștii rutieri vasluieni au reținut un bărbat, în vârstă de 49 de ani, care a fost implicat într-un eveniment rutier, pe strada Ana Ipătescu, din municipiul Vaslui, conducând un autoturism deși avea anulat permisul de conducere și care a refuzat să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În data de […]
Conform autorităților, cei care nu vor avea, la intrarea în România, un test PCR cu rezultat negativ vor intra în carantină timp de 14 zile. Românii care au făcut testul înainte cu cel mult 72 de ore vor rămâne izolați la domiciliu sau la o altă adresă declarată. Și cei care prezintă un test negativ […]
Sportiva Loredana Toma a fost desemnată cea mai bună halterofilă a Campionatelor Europene de la Moscova, unde aceasta a câștigat trei medalii de aur la cat. 64 kg. Ea a obţinut aurul la stilul smuls cu 114 kg, nou record european, s-a impus la aruncat cu 130 kg, iar la total a avut 244 kg.Loredana Toma este unul dintre […]
Anunțul ministrului grec al turismului vine la fix, spun reprezentanții agențiilor de turism, în condițiile în care numeroși români s-au arătat interesați să-și petreacă inclusiv mini-vacanța de Paște în Grecia. Cei care își doresc să viziteze tărâmurile elene trebuie să facă dovada că s-au vaccinat împotriva COVID-19, că au anticorpi după ce au trecut […]
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în calitate de coordonator al proiectului Revitalizarea Mănăstirii Căpriana pentru promovarea patrimoniului ecleziastic unic prin cooperare transfrontalieră și digitalizare, având ca partener Mănăstirea Căpriana din Republica Moldova, organizează în zilele de 15 și 16 aprilie 2021, la Palatul Culturii, o serie de evenimente . Program:– 15 aprilie 2021, ora 11.00, […]
Eduard-Michael Grosu (n. 4 septembrie1992, Zărnești) este un ciclist român de performanță, în prezent concurând pentru echipa UCI. A fost primul român ce a participat la profesioniști. .Rutierul român Eduard-Michael Grosu (Team Delko) a ocupat locul 10 în prima etapă a Turului ciclist al Turciei, desfăşurată duminică, la Konya, pe distanţa de 72,4 km, potrivit Agerpres. Face ciclism de la 7 […]
Jurnal FM 