Barlad
Page: 409
În perioada 5-6 octombrie 2021, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice împreună cu doi specialiști din cadrul Agenției Naționale “Apele Române “ au derulat acțiuni, pe raza județului Vaslui, care au avut drept scop prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul exploatării excesive sau neautorizate a resurselor naturale . Activitățile […]
Joi, 7 octombrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vaslui au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 3 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive. În dosar, s-a reținut că, în perioada […]
Ambulanța SMURD tip C1 (TIM) a intervenit pentru acordare îngrijiri medicale și transport la o unitate medicală de urgenţă, pentru un copil în vârstă de 12 ani, victimă a unui accident rutier produs în suburbia Rediu a municipiului Vaslui. La sosirea echipajului de intervenție a fost găsit un băiat in vârstă de 12 ani care […]
Muzeul de Mineralogie al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca este una dintre instituţiile cele mai importante de acest gen din România. Muzeul de Mineralogie UBB ne încântă cu metale preţioase, cristale, pietre de podoabă, meteoriţi… Cuvinte cu care nu te întâlneşti în fiecare zi, dar care te poartă brusc într-o lume aparte – misterioasă şi fascinantă în acelaşi timp! Dacă […]
La nivelul Jandarmeriei Române se desfășoară campania ,,Donează sânge! Salvează o viață”, acțiune la care au luat parte și jandarmii vasluieni. Mai mulţi angajaţi ai IJJ Vaslui au participat, în perioada 7 – 8 octombrie, la campania de donare de sânge. În cele două zile, 15 jandarmi vasluieni au fost prezenţi la Centrul de Transfuzie Sanguină […]
Recent, urmare a finalizării lucrărilor de amenajare a unui nou sens giratoriu pe Bulevardul Republicii (zona Stația de ambulanță), circulația rutieră a fost redeschisă pe ambele sensuri. Constructorul a informat că execuția girației a durat ceva mai mult decât era planificat, motiv pentru care își cere scuze pentru disconfortul creat. Sursa: Primăria municipiului Bârlad-paginaoficială/08.10.2021
În data de 6 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Negrești au căutat și depistat, în localitatea Dumeștii Vechi, comuna Dumești, județul Vaslui, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Dumești. Pe numele acesteia, în data de 6 octombrie a.c., Judecătoria Vaslui a emis un mandat de executare a […]
Miercuri, 6 octombrie a.c., la ora 01:00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au oprit în trafic un autoturism înmatriculat provizoriu în județul Cluj, condus de către un tânăr de 20 de ani, din comuna Zorleni. Polițiștii bârlădeni au constatat că autoturismul avea atât autorizația provizorie de înmatriculare cât și asigurarea de răspundere […]
La sfârşitul săptămânii, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pentru a intra în ţară, ca pasager într-un autoturism înmatriculat în Polonia, V. S., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 37 de ani. „La controlul de frontieră, colegii noştri […]
Astăzi, 7 octombrie 2021, a avut loc un accident rutier la Moara Grecilor, în Vaslui, accident ce a implicat un autoturism și o victimă, conștientă. O persoană a fost rănită după ce mașina în care se afla aceasta a lovit un cap de pod. A intervenit Detașamentul de Pompieri Vaslui cu o autospecială de stingere […]
Jurnal FM 