Barlad
Page: 339
Azi-noapte, pompierii militari din cadrul Detașamentului Vaslui au intervenit cu două autospeciale de stingere și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o anexă gospodărească (tip garaj) a unei locuințe din localitatea Zăpodeni, comuna Zăpodeni. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiu se manifesta violent în interiorul garajului și exista pericol de propagare la […]
În această dimineață, Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu trei autospeciale (o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD tip C1 – terapie intensivă mobilă) și echipaje specializate pentru descarcerarea și acordarea primelor îngrijiri medicale victimei unui accident rutier produs în municipiul Vaslui, pe strada Decebal, între […]
Asociația tinerilor vasluieni SIMBIO a organizat astăzi, în Parcul Copou, concursul ”Vânătoarea de ouă de Paști”. Deși e o tradiție împrumutată, activitatea s-a bucurat de prezența multor tineri și copii. Aceștia au fost împărțiți în mai multe echipe, iar cu ajutorul unor ghicitori aflau indicii unde erau ascunse ouăle încondeiate. La final a existat și […]
Corala Fantasia, aflată sub tutela Consiliului Județean Vaslui, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, a oferit vasluienilor două concerte de excepție la bisericile ”Sf. Nicolae” din suburbia Moara Grecilor și ”Sf. Parascheva” din municipiul Vaslui. Ambele lăcașuri de cult au fost pline la concertele pascale, semn că vasluienii au fost dornici […]
Sărbători binecuvântate cu bucurie în suflet! În data de 21.04.2021, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră din Berezeni au desfășurat o acțiune umanitară în localitățile din zona de responsabilitate. Activitatea de a aduce mici bucurii a constat în distribuirea de pachete cu alimente de bază, dulciuri și fructe, din sume strânse benevol […]
Detașamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pentru asigurarea măsurilor PSI în urma unui accident rutier produs pe strada Ceramica din municipiul Vaslui. VIDEO Din primele informații, nu sunt victime. Există scurgeri de combustibil pe carosabil. Acțiunea este în dinamică. Sursa text și foto/video: ISU Vaslui
Poliţiştii vasluieni, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, vor fi la datorie şi la acest sfârşit de săptămână, pentru ca toţi cetăţenii să se bucure de Sfintele Sărbători Pascale în deplină siguranţă. Sursa foto: https://www.politiaromana.ro/files/revista_politia/20-04-09-11-33-04web.pdf În perioada 22.04 – 25.04.2022, peste 775 de polițiști vor fi la datorie, pentru ca Sărbătoarea Învierii Domnului […]
Pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Vaslui este trecută următoarea INVITAȚIE: „În zilele de joi, 21 aprilie, și vineri, 22 aprilie, corala FANTASIA va susține trei Concerte de Pricesne! Vă așteptăm! Eveniment organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui și Consiliul Județean Vaslui!” Programul concertelor este: Joi, 21 aprilie 2022 […]
Strâns uniți în proiectul umanitar „Îngeri cu aripi roșii” și într-un timp record, pompierii vasluieni, împreună cu voluntarii SMURD au reușit să adune bani, haine, alimente, rechizite și jucării pentru o familie greu încercată din municipiul Vaslui. În acest an, iepurașul a ajuns mai devreme pentru 8 copii și mama acestora. Sunt 3 fete și […]
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru autovehiculul pe care îl conducea. În data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat […]
Jurnal FM 