Barlad
Page: 186
Unul din cei doi atleți legitimați la Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad care au participat, la etapa finală a Campionatului Național U20, de la Craiova, a obținut rezultate excelente, reușind să urce pe podium. Este vorba despre Dragoș Ionuț Năstasă, în vârstă de 17 ani, inclus în categoria U18 (Juniori 2). Antrenat de profesorul Lucian […]
Zilele trecute, Primăria Drânceni a organizat o festivitate de premiere a celor mai buni elevi care învață la Școala „Profesor Ioan Dănilă” Drânceni. Edilii au dorit, astfel, să-i răsplătească pe cei mai silitori copii din clasele V-VIII și care, în anul școlar 2022-2023, au obținut premii la concursurile și olimpiadele școlare ori au încheiat anul […]
Falsuri procurate cu 400 de euro au fost descoperite la controlul de frontieră. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova asupra căruia s-au descoperit un permis de conducere și o carte de identitate cu însemnele autorităților române, false. În data de […]
O mașină furată din Italia, cu număr fals de înmatriculare, a fost descoperită în trafic, de polițiștii de frontieră hușeni. Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui au descoperit în trafic, în cadrul unei acțiuni specifice, şi reținut pentru continuarea cercetărilor, un autoturism marca BMW, care figura în bazele de […]
ANM a emis noi avertizări de vreme capricioasă, cu ploi torențiale și vijelii. COD GALBEN Interval de valabilitate: 25 iunie, ora 10 – 26 iunie, ora 10 Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țarii, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin […]
Din cele 74 de finanțări semnate de noul ministru al Dezvoltării, două sunt în județul Vaslui. Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/constructie-drum-asfalt-munc%C4%83-4216749/ La doar câteva zile de la preluarea portofoliului, Adrian Ioan Veștea, noul ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a semnat primele 74 de contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. […]
Fermierii vasluieni au 20 de zile la dispoziție pentru a solicita despăgubiri pentru 80.000 de hectare calamitate de secetă. Ministerul Agriculturii așteaptă aprobarea Comisiei Europene pentru a putea acorda despăgubiri fermierilor ale căror culturi agricole au fost calamitate de secetă în primăvara anului trecut. Pentru a primi aceste forme de ajutor de la stat, fermierii […]
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova asupra căruia au descoperit o carte de identitate falsă. În data de 22 iunie a.c., în jurul orei 13.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în […]
Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” din Vaslui a vernisat Expoziția Temporară „Ia Românească – Emblemă Națională”. Vineri, 23 iunie 2023, în sala Arta a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, a avut loc vernisajul Expoziției Temporare „Ia Românească – Emblemă Națională”. Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=737859208347114&set=pcb.737860705013631 Expoziția a fost organizată de Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui […]
ANM a emis atenționări meteorologice Cod galben de caniculă pentru județele Vaslui, Bacău și Cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru Suceava, Neamț, Vaslui, Bacău, Brașov, Sibiu, Cluj, Mureș. Atenționarea meteorologică COD GALBEN a fost emisă sâmbătă, 24 iunie 2023, la ora 10:00. Are intervalul de valbilitate 24 iunie, zonele afectate : conform textului și hărții, […]
Jurnal FM 