Current track

Title

Artist


Barlad

Page: 182

Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2023, nu au adus nicio schimbare în procentul de promovabilitate al absolvenților de gimnaziu din județ care au susținut probele examenului. Dacă, înainte de contestații, procentul celor cu medii peste 5.00 era de 63,7%, după soluționarea contestațiilor, acesta a crescut la 63,8%. Adică doar patru absolvenți au promovat Evaluarea după […]

 ANM a emis o nouă avertizare COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică accentuată pentru intervalul: 6 iulie, ora 14:00 – 7 iulie, ora 02:00. În zona de munte, sudul Banatului, nordul Crișanei, Maramureș, vestul și estul Transilvaniei, centrul Moldovei, precum și în vestul Olteniei vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină de medii dimensiuni, […]

Doi bărbați au fost reținuți de către polițiștii vasluieni pentru infracțiuni la regimul rutier. Polițiștii vasluieni au reținut două persoane și efectuează cercetări față de acestea, după ce au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare. Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Murgeni, din cadrul […]

Un incendiu a izbucnit la vegetația uscată din localitatea Zorleni, comuna Zorleni. Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată din localitatea Zorleni, comuna Zorleni. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență pe o suprafață de aproximativ […]

Un pompier bârlădean a ajutat la prinderea unui bărbat urmărit de polițiști. Ora 08.30. La Detașamentul de pompieri Bârlad s-a încheiat predarea-primirea turei de serviciu, iar plt.maj. B.I.A. și colegii săi din tura II pleacă fiecare spre casă. Odată ajuns, B. își bea cafeaua alături de soție și își fac planul zilei. Hotărăsc să meargă […]

Un tânăr a fost reținut de polițiștii bârlădeni pentru furt. Poliţiştii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din comuna Zorleni, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată. Sursa foto: https://pixabay.com/photos/thief-burglary-break-into-1562699/ Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad […]

Acțiuni cu efective mărite au fost derulate de Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui. Peste 145 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui, sprijiniți de jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, au acționat duminică, pe raza județului Vaslui, pentru prevenirea săvârșirii faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, precum și pentru […]

Rezultate BAC Vaslui 2023. Notele publicate pe edu.ro Absolvenții de liceu din județul Vaslui care au susținut săptămâna trecută probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2023 au aflat astăzi ce note au primit și dacă au promovat. Un elev a obținut media 10. Probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2023 s-au încheiat săptămâna trecută, dar […]

Condamnat pentru deținere de droguri, căutat de autorități, a fost depistat la controlul de frontieră. Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie română și Republica Moldova căutat de autorităţile din România, condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 75 de zile pentru săvârşirea […]

Jandarmeria Vaslui recrutează candidați pentru concursul de admitere la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București. „????̆ ?̂?̦? ?????̦?? ??̆ ????? ????̦?? ?̂? ?????? ???????????? ????̂??, ???? ? ????? ????̆! Recrutăm candidați pentru concursul de admitere la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, pentru locurile alocate armei noastre. Pentru a participa la concurs trebuie […]